Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
GRAFICA/EFECTE VIZUALE Pixtoon Studio
TEXT Lucian Cristescu
REGIA Attila Peli
COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Transcript

Capitolul 13 al Apocalipsei privește în mod special generația noastră, cel mai probabil martora ultimelor secvențe ale istoriei, în care doi giganți politici își dau mâna ca să ia în stăpânire tot globul sub umbrela unui sistem religios fals. E vorba de Fiara din mare – Vaticanul, a cărei rană de moarte este vindecată; și Fiara ce răsare din pământ – Statele Unite, reprezentând protestantismul apostaziat.

.Vezi mai mult

Aceasta din urmă își va pune la bătaie toate mecanismele prin care „să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească si să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei…” (Apocalipsa 13:15). Altfel zis, va resuscita „chipul” sau „maniera” despotică în care s-a manifestat papalitatea Evului Întunecat. 

Mariajul lor se va concretiza printr-un decret ce va constrânge toată suflarea să se supună necondiționat autorității religioase, inițial sub pedeapsa scoaterii din circuitul economic de supraviețuire, apoi direct, sub pedeapsa morții Alianța celor două fiare va face „ca toți: mici și mari…, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta.” (Apoc. 13:15-16). Mobilul șantajului? Să ne amintim că întreaga Biblie se concentrează pe lupta în jurul închinării: Dumnezeu sau Antichrist?

Dar… despre ce „semn” al aservirii este vorba? Codul de bare? „Cipul”? „Identitatea biometrică”? Ne-am putea arunca în mii de speculații, fără să identificăm corect „semnul”. Biblia e singura care ne furnizează reperele. Aflăm mai întâi că „semnul va fi pus pe mână sau pe frunte” (Apoc. 13:16); că: „semnul ” poartă „numele fiarei sau numărul numelui ei” (Apoc. 13:17); apoi că „numărul fiarei este numărul „Omului” și numărul ei este 666.” (Apoc. 13:18) Cheia pentru descifrarea lui 666 se află în cele două versete din Apocalipsa 14: 8+9, care  vizează chiar închinarea la chipul fiarei, și în care alianța celor două fiare apare ca ipostază a „Babilonului mistic”.  

Ei bine, acest 666 e construit pe semantica babiloniană a cifrei 6. Fiind un simbol al Babilonului antic, numărul 6 constituie antiteza directă a lui „7” care este amprenta omniprezentă a lui Dumnezeu ce marchează spațiul și timpul fizic. Alegerea lui 6, ca simbol, n-a fost întâmplătoare. Întrucât omul a fost creat în ziua a 6-a, numărul 6 a devenit simbolul Omului rebel, Omului-zeu. Contestând autoritatea divină, Babilonul s-a încumetat să re-amprenteze spațiul și timpul, instituind sistemul sexagesimal cu baza 6: Geometria spațiului se exprimă în 360 grade (6 x 60), iar timpul: 60 secunde ori 60 minute. Orele zilei se măsoară în multiplii lui 6. Nu întâmplător, chipul de aur al lui Nabucodonosor din Daniel cap. 3 – ridicat pentru impunerea închinării – era înalt de 60 coți și lat de 6. Însuși panteonul Babilonului avea 36 zei majori. Adunând numărul lor:  1+2+3… și tot așa până la 36, vei avea surpriza să ajungi la 666 – emblema lui Antichrist. 

În criza globală ce se anunță, alianța celor două fiare va impune un semn al obedienței, al închinării, „pe mână sau pe frunte”. Și aici, tot Biblia ne dă cheia, prin fraza:. „Să le legi ca un semn pe mână și ca un semn pe frunte” (Deuteronom 6:8; Exodul 13:16). Este referința  pe care Biblia o face DOAR  cu privire la Cele 10 Porunci. Iar dintre cele 10, singura poruncă ce are în vedere închinarea este porunca a IV-a, a Sabatului.  Mai mult decât atât, Dumnezeu îl numește un Semn și poruncește în repetate rânduri: „Să păziți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi UN SEMN VEȘNIC după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc.” (Exod: 131:12-17; Ezec. 20: 12.20). Acestui semn al lui Dumnezeu, Antichristul îi opune un semn de aceeași natură, dar un surogat, un „Sabat fals”,  de pseudo-închinare: anume „Ziua soarelui”. 

Adorarea soarelui, fie sub numele lui Tammuz, Mithra, Helios, Apollo sau Sol Invictus, este cea mai veche idolatrie. În cinstea sorelui, Babilonul i-a dedicat ziua întâi a săptămânii, a doua lunii, a treia lui Marte… – nume calendaristice rămase încă în uz (Sunday, Monday…). După cucerirea Babilonului de perși (539 î.Hr.) misterele babiloniene s-au strămutat în Pergam, iar în 133 î.Hr., la Roma. Titlul babilonian de „Pontifex Maximus” a fost acordat cezarilor, ulterior a fost însușit de papi. Iar prin istituția  papală, Babilonul  supraviețuiește până astăzi.

Avidă după putere și popularitate, Biserica din Roma – cetate  numită de apostolul Petru „Babilon” (1 Petru 5:13), a importat, în închinarea creștină, simbolurile cultului soarelui. În cuvintele cardinalului John Newman: „templele păgâne, tămâia, lumânările, apa sfințită, zilele de sărbătoare… toate de origine păgână, au fost sfințite și adoptate de Biserică.” Papalitatea n-a făcut niciun secret din faptul că pontiful-Om și-a atribuit de-a lungul secolelor prerogativele divine, și a așezat în locul Sabatului biblic ca zi de închinare „ziua soarelui” ca semn unic al autorității papale așezată mai presus de Dumnezeu. Iată doar câteva documente: „Biserica Catolică își asumă schimbarea sărbătorii Sâmbetei în Duminică, iar acest act este SEMNUL puterii ei eclesiastice”, scria cancelarul H.F.Thomas, din partea Cardinalului Gibbons, la 11 nov. 1895. Sau: „Biserica este deasupra Bibliei, iar transferarea păzirii Sabatului este dovada acestui fapt. Duminica este SEMNUL autorității noastre.” (Catholic Record of London, Ontaria, 1 septembrie 1923). Sau: „Papa are atâta autoritate și putere încât poate să modifice legea divină,  așa că puterea  lui nu este putere de om, ci putere de Dumnezeu, iar el acționează ca vicerege al lui Dumnezeu pe pământ.” (Lucius Ferraris, Prompta Bibliotheca, titlul „Papa”, art. 2 1763).

Revelator este faptul că titlul pe care papalitatea și l-a asumat de-a lungul întregului Ev Mediu, este VICARIVS FILII DEI, echivalentul latinesc al sintagmei „locțiitor al lui Hristos”, respectiv al grecescului „Anti-Christ”. Îl regăsești și în Bula Bafianae al papei Paul IV, din 11 ianuarie 1968. Suma cifrelor romane din acest titlu  (V=5, I=1, C=100, I=1, V=5, I=1, L=50, I=1, I=1, D=500, I=1) este nici mai mult și nici mai  puțin, decât 666. 

Confruntarea dintre semnul lui Dumnezeu, Sabatul, și semnul lui Antichrist, Ziua soarelui, va înlătura paravanul aparențelor țesute de politica religioasă. Atunci orice om va vedea clar că totul se învârte în jurul „închinării”, implicit al deciziei cărei autorități vrei să aparții și ce semn vei purta pe mână și pe frunte. Curând, sinistra alianță va impune, prin decret universal, Sabatul fals, Duminica. Și atunci când Roma își va revărsa din nou infernul cu care pârjolise lumea Evului Mediu, destinul fiecăruia va fi decis. Alegerea, însă, se face acum, nu atunci în  ceasul  crizei! Episodul viitor ne rezervă surpriza de a face cunoștință cu cel de-al treilea actor ce va capacita diabolica alianță.

DOCUMENTAR Thoma de Aquino, citat în Desmond Ford, The Forgotten Day, (1981) „În Noua Lege, păzirea zilei Duminicii a luat locul păzirii Sabatului nu în virtutea preceptului poruncii a patra, ci ca instituţie a Bisericii.” Catechismul Conciliului de la Trent (ed. 1829) „Biserica (catolică) admite acdastă schimbare în doctrină (Sabatului cu Duminica) întrucât ea pretinde că are dreptul să facă asemenea schimbări.” Peter Geierman, The Convert’s Catechism of Catholic Doctrine (1951) „Noi păzim Duminica în locul Sâmbetei, pentru că Biserica Catolică a transferat solemnitatea ei, de la Sâmbătă la Duminică… Biserica a substituit Sâmbăta cu Duminica prin plinătatea acelei puteri divine cu care Isus Hristos a împuternicit-o.” Catholic Record, (September 1, 1923): „Duminica este semnul autirotății Bisericii Catolice… Biserica este deasupra Bibliei, iar transferul păzirii Sabatului este dovada acestui fapt.” Rev. Stephen Keenan, Catechismul catolic (1851) „Dacă Biserica Catolică n-ar fi avut o așa putere, ea n-ar fi putut substitui păzirea Duminicii, prima zi a săptămânii, cu observarea Sâmbetei, ziua a șaptea, o schimbare pentru care nu există autoritate Biblică.” The Catholic Mirror, (September 23, 1894) „Biserica Catolică, cu peste o mie de ani înainte de apariția protestantismului, a schimbat – în virtutea misiunii ei divine, ziua de Sâmbătă cu Duminica.” This Rock, „The Magazine of Catholic Apologetics and Evangelization”, (June 1997) „Biserica Catolică a desemnat Duminica drept zi de închinare în grup și pentru această schimbare își ia responsabilitatea.” The Catholic Encyclopedia, (1999) „Biserica, după ce-a schimbat ziua de odihnă din Sabat, ziua a șaptea a săptămânii, în prima zi, a făcut ca porunca a patra să se refere la Duminica drept zi care trebuie să fie sfințită drept Ziua Domnului (Conciliul de la Trent, sesiunea VI, canonul 19).” The Catholic Universe Bulletin, (August 14, 1942) „Biserica Romano Catolică a schimbat observarea Sabatului în Dumnică, în virtutea autorității sale divine și infailibile dată ei de întemeietorul ei, Isus Hristos.” Sentinel, Algonac, Michigan (May 21, 1995) „Poate cel mai îndrăzneț lucru și cea mai revoluționară schimbare pe care Biserica a făcut-o vreodată… a fost schimbarea zilei Sabatului în Duminică. Alegerea zilei Domnului s-a făcut nu datorită vreunei directive din Biblie, ci de către Biserică, datorită simțământului propriei sale puteri.” Episcopul T. Enright, lider în Congregatio Sanctissimi Redemptoris, (1893). „Nu există decât o biserică pe toată fața pământului care pretinde puterea de a emite legi obligatorii pentru conștiință înaintea lui Dumnezeu, ca de exemplu instituirea Duminicii, nu pe temeiul poruncii a patra… Biserica Catolică e cea care a schimbat ziua de odihnă din Sâmbăta, ziua a șaptea, în Duminica, ziua a întâi a săptămânii.” Cancelarul Cardinalului Gibbons, (November 11, 1895). „Desigur, Biserica Catolică pretinde că schimbarea aceasta a fost propriul ei act. Și actul acesta este semnul puterii ei eclesiastice și a autorității ei în materie de religie.” Lucius Ferraris, Prompta Bibliotheca, (1746) „Papa are o așa mare autoritate și putere încât poate să modifice chiar și legea divină, întrucât puterea ei nu este de om, ci de Dumnezeu, iar el acționează ca viceregent al lui Dumnezeu pe pământ.” John Paul II, Dies Domini (1998) „Intuiția pastorală a sugerat Bisericii cristalizarea noțiunii Duminicii ca „zi a soarelui”, care era numele roman al zilei, păstrat încă în câteva limbi. Aceasta, în scopul de a distrage pe credincioși de la seducția cultului care adora soarele, și să-i îndrume la serbarea zile lui Hristos, adevăratul „soare” a omenirii.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here