Credite

PREZENTATOR Attila Peli
PRODUCATOR Hope Discovery
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Andrei Ventel;
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA  Mihai Pitan
TEXT  Attila Peli
REGIA  Attila Peli
Vezi mai mult

DESIGN SUNET Andrei Badulescu
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2020

Transcript

În episodul anterior spuneam că problema apare dintr-un silogism simplu: Dumnezeu este Creatorul a Tot! Răul există! Așadar rezultă că Dumnezeu este Creatorul Răului! Și am aratat că în ciuda faptului că sună logic, silogismul este fals – vezi episodul aici.

Așa cum am văzut, atunci când Dumnezeu a finalizat actul Creației, „toate erau foarte bune” (Gen 1:31). Însă Adam și Eva s-au lăsat influențați de Șarpe, care le-a prezentat o perspectivă alterată a adevărului, sau mai bine zis o minciună bine împachetată.
Vezi mai mult

Identitatea Șarpelui, chiar dacă nu reiese din pasajul ispitirii din Geneza, este deconspirată foarte clar în alte pasaje din Biblie, cum ar fi acesta: ”Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșeală întreaga lume, a fost aruncat pe Pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui” (Apoc 12.9).

Înainte de a răspunde întrebării noastre, este foarte important de remarcat că Biblia îl identifică ca pe acela ”care înșeală întreaga lume”. Adică, nu doar Eva și Adam au fost înșelați de el, ci fiecare dintre noi putem fi – adică tu și cu mine. Scrie-ne în comentarii dacă ai fost și tu înșelat de el și dacă ai reușit să scapi din mrejele lui și cum. Și, râmâi până la sfârsit ca să afli o metodă practică de a nu fi înșelat.

Așadar, a creat Dumnezeu pe Lucifer? Răspuns final: DA . Cum adica? … Dumnezeu, a creat pe Satana? NU, revin, Dumnezeu a creat pe Lucifer. Biblia ne vorbeste de un înger maiestuos: ”erai un heruvim ocrotitor … te pusesem pe muntele sfânt al lui Dumnezeu … ai fost fără prihană în căile tale, din ziua când ai fost făcut până în ziua în care s-a găsit nelegiuirea în tine”. (Ezechiel 28.14-15). Pasajul arătă câteva lucruri extrem de înteresante, care merită observate:

Acest înger/heruvim este într-adevăr o ființă creată – un alt pasaj din Isaia 14, îi dezvăluie și numele – Lucifer, purtătorul de lumină. Cred că îți pui întrebarea, legitimă de altfel, ”cum poate să se găsească răul într-o ființă făcută perfectă?”. Așa cum se găsește în fiecare din noi, prin alegerea de a gândi gânduri nepotrivite. Lucifer, în ciuda faptului că era desăvârșit, a început să nutrească ceva ce nu putea fi al lui: ”tu ziceai în inima Ta: mă voi sui în cer … voi fi ca Cel Prea Înalt” (Isaia 14.13-14), zice în cartea lui Isaia. Important de observat că Biblia confirmă din nou ca răul pornește de la nivelul gândurilor. Lucifer nu și-a alungat gândurile de îndumnezeire și a ales să ducă gândul rău la bun sfârșit, devenind astfel Satana – care înseamnă împotrivitorul, uzurpatorul. Am putea săpa la nesfârșit în această poveste fascninată și tulburătoare a transformării lui Lucifer în Satana, însă detaliile din Biblie sunt limitate pe acest subiect. Pentru noi este mult mai util să observăm că acel lucru pe care și l-a dorit Lucifer, ”voi fi ca Cel Prea Înalt”, îl împregnează și în mintea Evei în secvența ispitirii; ”veți fi ca Dumnezeu”, îi soptește el. Aceasta este esența gândului cu care Lucifer s-a autoînșelat, și cu care a înșelat-o și pe Eva.

Bun … putem acum să concluzionăm: a creat Dumnezeu pe Lucifer? Raspuns: DA. Însă el, alimentând gânduri nepotrivite, a decis să treacă la acțiune, devenit astfel Satana… împotrivitorul, dusmanul, înșelătorul. Ca antidot al înșelăciunilor lui, trebuie să ne oprim din a asculta minciuna și să ne concentrăm pe adevăr – așa cum ar fi trebuit să facă și Eva. Isus spune: ”Sfințește-i prin Adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17.17). O metodă practică și simplă, pentru că adevărul asumat izgonește întotdeauna minciuna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here