Aboneaza-te
Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu

PRODUCATOR Hope Discovery

PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu

GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu / AVAMUV

ILUSTRATOR Diana Ivan

EDITARE Attila Peli

MUZICA Gabriel Brasov

CAMERA Daniel Scripcariu & Andrei Paraschiv

EDITARE SUNET Attila Peli

MULTUMIRI SPECIALE Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu

TEXT Lucian Cristescu

REGIA Attila Peli

COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Copenhaga, 26  octombrie 1942. Era dimineața devreme. În ușa sufrageriei apăru doamna Duckwitz, privind mirată la bărbatul ei. „La ora asta.. cine te-a sunat?” 

.Vezi mai mult

Georg Duckwitz, atașatul comercial al consulatului german, îi răspunse, îngândurat.

„Șeful de la Berlin…”

„Ce vrea?” 

„M-a anunțat că din noiembrie, voi lucra sub noul guvernator al Danemarcei, Herr Karl Best…”

„Best? Care Best?”

„Fostul adjunct al Gestapoului. Va fi mutat aici…” 

Pe când avea 28 ani, Georg Duckwitz, comerciant de cafea din Hamburg, a intrat în partidul Nazist. Pentru o vreme a lucrat în departamentul de relații externe. Dezamăgit de politica lui Hitler, Duckwitz se retrage din politică și se mută în Danemarca, cu afacerea lui. 

În 1939, i s-a cerut să fie atașatul comercial al consulatului german din Danemarca. Din 1941, de când Germania anexase Danemarca, treburile erau pașnice. Danezilor li s-a permis să-și păstreze regele și guvernul, iar populația nu ducea lipsă. Numai că, inițierea epurărilor grupurilor de indezirabili stârnise rezistența. Anul 1942 cunoscuse 120 de acte de sabotaj. 

Acum, venirea lui Karl Best anunța furtună. Omul – co-fondator și organizatorul Gestapo-ului, până ieri fusese guvernatorul Franței ocupate. În Duckwitz, vechi camarad, Best avea încredere. Familiile lor obișnuiau să ia masa împreună. La un pahar de vin, Best își dezlega frecvent limba.      

Întrucât lucrurile continuau să se deterioreze, la 29 august 1943, Germania a impus legea marțială. Liniile telefonice au fost tăiate. Personalitățile marcante – sechestrate. Mica armată daneză – dezarmată. Curajoși, danezii în frunte cu regele au ieșit în stradă.

La 11 septembrie, Best i-a destănuit lui Duckwitz: „Hitler mi-a dat undă verde să declanșez Soluția finală.” „Dar Karl, este inuman! Evreii sunt oameni!” „Spune-i lui Hitler, dacă-ți dă mâna…” replică Best ironic. Duckwitz însă o luă în serios. Zbură la Berlin, încercând zadarnic o audiență. Apoi ateriză în Suedia, unde obținu colaborarea președintelui țării pentru acomodarea posibililor emigranți. Ultima lui carte era să anunțe pe evrei. În taină, Duckwitz luă legătura cu liderul rezistenței daneze. „În noaptea de 1-2 octombrie, când familiile evreilor sărbătoresc laolaltă Roș Hașana, toți vor fi ridicați din casele lor. Fă ce știi, și scapă-i!” 

Ce a urmat este fără precedent! Pastori și preoți și-au anunțat comunitățile să sară în ajutorul evreilor. Universitățile și-au închis porțile pentru o săptămână, ca să lase studenții să sară în operațiuni de salvare. Șeful poliției daneze a dat ordin, interzicând intrarea cu forța în casele evreilor. Taximetriști mergeau la adrese culese din cartea de telefoane ca să-i avertizeze pe evrei. Persoane necunoscute opreau evrei, cu cuvintele: „Asta e adresa mea, și aici e cheia. Poți veni oricând.” Alții împărțeau diferite adrese dispuse să ascundă evrei. Spitalele s-au deschis ca să-i adăpostească în fatidica noapte. Librăria mare, aflată chiar în fața Gestapo-ului, a adăpostit 600 de fugari pentru câteva zile, fără să afle Gestapo-ul! La o așa efuziune populară, până și soldații germani au cedat simpatiei. 

Timp de 3 săptămâni, noapte de noapte, sute de vase pescărești au cărat pentru prețuri modice,  chiar și gratuit, 7.300 de evrei prin strâmtoarea Stresund, în Suedia. Prin intervenția lui Duckwitz, controalele maritime au fost reduse la minimum. 

Cei 474 de evrei care n-au reușit să scape au fost deportați într-un lagăr din Cehia. Dar chiar și acolo, guvernul danez s-a îngrijit, trimițându-le prin Crucea Roșie hrană și îmbrăcăminte, astfel că doar 50 nu s-au mai întors.

Față în față cu deportările din alte țări – zis creștine – din Europa, în care populația s-a unit cu naziștii… sau, cel puțin, s-a detașat de cauza evreilor, reacția danezilor este uimitoare! Exemplul singular al regelui Christian X, care a refuzat deportarea cetățenilor săi evrei, ar fi fost o picătură în neant, dacă însuși poporul n-ar fi fost animat de principiile creștine. Iar strădaniile lui Duckwitz n-ar fi fost nimic. La întrebarea: „Cum de ți-ai riscat poziția și chiar viața, ajutând pe evrei?”, răspunsul lui Duckwitz nu era altceva decât ecoul milioanelor de danezi: „Nu cred că viața mea este mai important decât viața a 7.000 de evrei…” 

Cât despre noi… ne lăudăm că suntem o nație creștină. Sună frumos. Dar ceea ce confirmă pretenția aceasta, este doar testul lui Isus Hristos: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”(Ioan 13:35)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here