Credite

PREZENTATOR Nicolae Ionescu
PRODUCATOR Hope Discovery
GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu  / AVAMUV
ILUSTRATOR Sorin Ilie
TEXT Lucian Cristescu; Nicolae Ionescu
REGIA Attila Peli
COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Transcript

În toamna anului 2008, ateiștii britanici au lansat o campanie de strângere a 5.500 de lire, cu scopul de a afișa pe 30 de autobuze din Londra, timp de 1 lună, bannere cu sloganul „Probabil că nu există niciun dumnezeu. Deci nu te mai îngrijora și bucură-te de viață.” În numai trei zile, s-au strâns – cât crezi? Nu 5.500, ci 100.000 de lire, ceea ce le-a permis să decoreze 800 de autobuze plus o serie de metrouri. În urma succesului eclatant, proiectul a fost replicat în alte 15 state din lume.

.Vezi mai mult

Episodul confirmă încă o dată faptul – fără precedent în istoria lumii – că civilizația occidentală a golit cerul de orice autoritate supranaturală. Și-atunci, în contextul în care numele lui Dumnezeu a fost practic exclus din vocabular, te intrebi: „Ce semnificație mai poate avea porunca a III-a: „Să nu iei în deşert Numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”? 

Lucrurile capătă sens abia atunci când descifrăm semnificația Numelui divin. Dacă în zilele noastre, alegem un nume în funcție de sonorități sau alte repere subiective, în antichitate, numele exprima trăsături de caracter. Astfel, „Domnul Dumnezeu” – în textul ebraic Yahweh Elohim – redă două atribute divine majore: Yahweh, tradus cu „Cel ce este”, „Cel ce face să fie”, evocă atributul divin de Creator și dătător al vieții; iar Elohim, tradus cu „Cel Puternic”, „Cel Suprem” Îl proclamă drept Stăpânul universului. Ei bine, de-aici începe problema generației noastre vizată de Porunca a III-a.

Omul post-modern, prin accesul la cercetarea micro și macro cosmosului, se simte în postura „ucenicului vrăjitor” al lui Göthe. Cu ajutorul nano-tehnicii, al biologiei moleculare și al ingineriei genetice, se crede „Suprem”. Or, conform definiției biblice, încumetarea de a te socoti „dumnezeu” și de a-ți aroga prerogative divine, se numește „hulă”.  De ex: Când fariseii L-au încolțit pe Isus, ei I-au reproșat: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru hulă; pentru că Tu, care eşti om, Te faci Dumnezeu.” (Ioan 10:33). 

Problema veacului nostru este mult mai profundă decât banala injurie, sau anecdotele batjocoritoare la adresa lui Dumnezeu. Este degradarea autorității divine prin „hulă”. Omul modern nu se numește pe sine dumnezeu, dar se poartă ca și când ar fi dumnezeu, făcându-se vinovat de hulă. Premiera „hulirii” îi aparține lui Lucifer, cel ce, înaintea de creerea pământului, a pretins a fi deopotrivă cu Dumnezeu: „Ziceai în inima ta: „Voi fi ca Cel Preaînalt” (Isaia 14:14). Atitudinea lui acompaniază întreaga istorie a omenirii, cel mai ades prin atitudinea puternicilor lumii. Rămâi însă cu totul surprins să descoperi hula în însăși gura slujitorilor bisericii. Secole de-a rândul, pontiful Bisericii romano-catolice și-a arogat prerogativele divine, de la autoritatea de a anula Legea divină , după cum consemnează canonicul Lucius Ferraris:  „Papa are puterea să schimbe vremile și să abroge legi… Papa are autoritate pe care adesea a exercitat-o, de a anula porunca lui Hristos… Papa are o demnitate atât de mare încât el nu este doar om, ci este ca și când ar fi Dumnezeu și locțiitor al lui Dumnezeu… (Lucius Ferraris, Ecclesiastical Dictionary, Prompta Bibliotheca Canonica, , vol. 5, la „Papa, Articolul II.) 

 

Papa Pius X, în enciclica sa din 1907, se auto-intitula „Prea Sfântul nostru Domn”, o reluare a pretenției medievale în care papa Ioan XXII se intitula: „Dominus Deus noster Papa” conform bulei lui Ioan XXII: „Cine crede că Domnul Dumnezeul nostrum Papa nu are puterea să decreteze așa cum a decretat, să fie declarat eretic.” (Ioan XXII, bula „Cum inter nonnullos”, 1323).

Sau „Tu ești Păstorul, tu ești Medicul, tu ești stăpânul, tu ești Mirele, tu ești un alt Dumnezeu pe pământ”  Arhiepiscopul Christopher Marcellus (Cuvântare adresată papei Iulius II, la al 5-lea conciliu de la lateran, sesiunea IV, 1512). Ce bogăție de titulaturi necuvenite…  

 Timpul trece, dar lumea rămâne aceeași. Pentru că în esență nu titulaturile sunt importante, ci de cine ascultăm, ascultarea fiind cea mai importantă componentă a închinării. În lumina Bibliei, secolul XXI, ca o realitate dezolantă, se afirmă drept patron al hulei, în două feluri majore: Pentru marea masă a oamenilor, prin surprinzătoarea întronare a pontifului din Vatican pe un piedestal pe care a stat mai mult de o mie de ani ai Evului Mediu: cel de arbitru al lumii, fiara din Apocalipsa 13, căreia o lume întreagă i se închină – pentru mai multe detalii ți-am pus un video aici. Iar pentru elitele intelectualiste, prin deificarea științei materialiste ce condamnă la anihilare conceptul de Dumnezeu. Este împlinirea cuvântului apostolului Pavel care avertiza că „În zilele din urmă, vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, lăudăroși, trufași, hulitori, fără evlavie…”

Porunca a III-a a Decalogului: „Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău”, tocmai pentru că vizează o chestiune de fond, vine și cu un avertisment: „Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.” Cine are urechi de auzit, să audă.

Până data viitoare, când vom trata Porunca IV și semnificația ei specială la timpul sfârșitului, ți-am pus în primul link din descriere un curs de studiere al Profețiilor Sfârșitului Lumii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here