Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Alexandra Mandiu;
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA  Gabriel Brasov
TEXT  Lucian Cristescu
REGIA  Attila Peli
Vezi mai mult

DESIGN SUNET Daniel Scripcariu
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2020

Transcript

Veneția, toamna anului 1202. Piețile și străzile gemeau de steaguri și armuri strălucitoare. Cavalerii occidentului s-au adunat aici la chemarea Sfântului Părinte, pentru a spăla rușinea recuceririi Ierusalimului de către arabi. Obiectivul cruciadei a patra era cucerirea Egiptului islamic care să permită eliberarea Ierusalimului.
Vezi mai mult

De câteva luni bune, însă, cruciadă lâncezea. La mijloc era o gravă neînțelegere. Împărații ceruseră venețienilor să le pregătească corăbii pentru transportul a 33.500 războinici. Timp de un an, venețienii și-au înghețat afacerile, dedicându-se construirii a 240 de corăbii. Iar acum, abia dacă s-au strâns 12.000 de cruciați lefteri. Pe pragul falimentului, venețienii nici nu voiau să stea de vorbă fără plata integrală a sumei: 85.000 ducați.

Ca să iasă din impas, dogele Veneției, Enrico Dandolo, a venit cu o ofertă: plata datoriei la sfârșit, plus jumătate din toată pradă de război. Și a mai adăugat o singură condiție: cucerirea cetății dalmațiene Zara – cetate catolică aflată sub protecția papei. În pofida amenințării cu excomunicarea papei, cruciații… n-au avut încotro și, la 24 noiembrie 1202, devastau bogățiile Zarei călcând peste cadavrele fraților lor.

Spre primăvara lui 1203, momiți de bogățiile Bizanțului, cruciații au deviat traseul și în loc să ajungă în Egipt, au debarcat în apropierea Constantinopolului. La data aceea, orașul era centrul creștinismului ortodox și capitala lumii. Pe când Parisul n-avea decât 100.000 de locuitori, Veneția 80.000, iar Londra abia 20.000, Constantinopolul număra 400.000 de oameni! Vreme de un an, cruciații au tot așteptat împlinirea promisiunilor împăratului bizantin: 200.000 ducați. Când s-au dumirit însă că așteaptă zadarnic, venețienii au pronunțat verdictul: succesul cruciadei depinde de imensele bogății ale metropolei. Deci?

În martie 1204, cruciații au asediat cetatea. Dar nu înainte de a-și face socotelile: venețienii urmau să ia 45% din pradă, restul urmând să fie dat cavalerilor. În numai șase zile, Constantinopolul cădea în mâinile cruciaților. Purtătorii crucii, motivați de anunțul dogelui – Dandolo proclamase 3 zile de jaf liber – au trecut prin foc și sabie cetatea. Martori din ambele tabere ne-au lăsat rapoarte îngrozitoare. Pe lângă miile de crime și violuri, cavalerii au distrus monumente, opere de artă, cărți și manuscrise vechi, și au luat tot ce se putea lua: aurul și argintul de pe icoane, relicvariile, bogățiile mănăstirilor și ale palatelor. Nu s-au dat înapoi să fure sfintele relicve: ștergarul din Edessa cu chipul lui Isus, și lemnul din sfânta cruce, ba chiar să dezgroape mormântul lui Iustinian pentru a-l jefui. Cronicarul Nicetas Coniatul consemnează cea mai mare profanare de care au fost în stare: au suit o prostituată goală pe tronul patriarhal și s-au dedat la obscenități…

Veștile au îngrozit occidentul. Speriat, papa Inocențiu al 3-lea a proununțat grăbit excomunicarea – doar pentru o vreme, căci în fața faptului împlinit, n-ai decât să accepți și să binecuvintezi.

Idealuri eroice, înăbușite de… ce anume? O, desigur, credem în „împărăția Cerurilor”. Dar împărăția lumii acesteia este la doi pași de noi. Desigur, credem în virtuți, dar aurul sclipește îmbătător. Și… ce e rău în aur? Și biserica are nevoie de el pentru atâtea fapte sfinte!

Reține totuși esențialul: Biblia nu condamnă banii, ci iubirea lor, căci „Iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor” (1 Timotei 6:10). Deci, atenție! Tine-ți inima departe de ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here