Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu ; Dragomir Moraru / AVAMUV
ILUSTRATOR Teodora Bicescu
TEXT Lucian Cristescu
REGIA Attila Peli
COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Transcript

Una din cele mai uimitoare profeții din Biblie, care atestă incontestabil atât inspirația divină, cât și autenticitatea istorică a cărții lui Daniel, este profeția din capitolul 9, cu privire la Mesia.

.Vezi mai mult

Într-una din zilele anului 539 î.Hr., profetul aflat în rugăciune primește vizita îngerului Gabriel. Este același mesager ceresc care-i tălmăcise viziunile anterioare. De data aceasta, solia lui vine cu detalii privind data venirii lui Mesia, a morții Lui și impactul jertfei Sale asupra lumii. Într-un limbaj specific profeției, Gabriel îi spune:

„70 de săptămâni au fost (1) hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, (2) până la ispăşirea păcatelor, … şi (3) până la ungerea Sfântului sfinţilor… (4) De la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul, vor trece 7 săptămâni apoi timp de 62 de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou… După aceste şaizeci şi două de săptămâni, (5) Unsul va fi stârpit şi nu va avea nimic. (6 Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop… (7) El (Unsul) va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar (8) la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare…” (Daniel 9:24-27)

Câteva lucruri din acest pasaj sunt clare. Anume:

  1. Pentru Israel și Ierusalim, Dumnezeu hotărăște o perioadă de har de „70 săptămâni”;
  2. La sfârșitul acestei perioade va avea loc „ispășirea păcatelor”;  
  3. Ispășirea păcatelor coincide cu „ungerea” celui numit „Sfântul Sfinților”;
  4. Perioada profetică începe la data decretului de rezidire a Ierusaimului.
  5. Spre sfârșitul acestei perioade, mai exact în ultimul ei segment, cel numit „Unsul va fi stârpit”, adică ucis;
  6. După stârpirea Unsului, niște cuceritori vor „nimici Ierusalimul și templul”. 
  7. Dar că în acel ultim segment, Unsul „va face un legământ cu mulți”;
  8. Stârpirea unsului va avea loc la „jumătatea săptămânii”, când va pune capăt sistemului ceremonial al jertfelor de la templu.

Rămâne însă un set de elemente care cer clarificare. 

Mai întăi: Cine e „Unsul”, sau „Sfântul Sfinților”? Textul ebraic folosește cuvântul „Mesia”, care literal înseamnă „Cel Uns”. Redactorii Noului Testament au folosit echivalentul grecesc: „Hristos”, exact cu același sens. 

Secole de-a rândul, rabinii setoși să afle data exactă a sosirii lui Mesia, au disecat această profeție. Pentru ei, perioada însăși de „70 de săptămâni” nu constituia o dificultate, întrucât erau obișnuiți cu principiul profetic: „o zi = un an”. Astfel, înmulțind 70 de săptămâni cu 7 – câte „zile” numără o săptămână – au ajuns la 490 de ani ca perioada de așteptare a lui Mesia, fiind perioada de har acordată lui Israel. Problema însă era: când începe numărătoarea celor 490 ani? Reperul dat de Gabriel era data „poruncii pentru rezidirea Ierusalimului”. Or, în privința aceasta nu exista consens.

O seamă de teologi ai epocii moderne, începând cu Johann Funck (1558) și culminând cu părintele fizicii, Isaac Newton (1722), după cercetări riguroase ale cronologiei regilor persani au identificat cu maximă acuratețe data decretului pentru rezidirea Ierusalimului, emis de regele Artaxerxes Longimanus: este anul 457 î.Hr. 

În cuvintele sale, îngerul a secționat cele 70 săptămâni, în 3 perioade – 7 săptămâni, timp în care s-a finalizat construcția zidurilor; apoi cele 62 săptămâni (434 ani) ne conduc la toamna anului 27 d.Hr.. Este anul care corespunde cu data exactă a botezului lui Isus, moment în care El este „uns” de Duhul Sfânt pogorât peste El. După botez, timp de trei ani și jumătate, Isus a predicat Evanghelia ce a cuprins mulțimimi de oameni în „legământul trainic” al salvării. Numai că, fix la jumătatea ultimei săptămâni, după trei ani și jumătate de slujire mesianică, , în primăvara anului 31 d.Hr., Hristos – Unsul – a fost răstignit. Moartea Lui a realizat ispășirea păcatelor lumii și a „făcut să înceteze jertfa și darurile de mâncare”, respectiv sistemul ceremonial iudaic. Cartea „Faptele Apostolilor” consemnează că, după înviere, în următorii trei ani și jumătate ai acestei săptămâni finale a avut loc o explozie de convertiri prin activitatea ucenicilor. Regretabil, în anul 34 d.Hr., timpul de har pentru Israel, ca popor ales al lui Dumnezeu, se încheie prin uciderea de către conducătorii iudei a diaconului Ștefan, primul martir creștin. După o amânare de alți 34 ani, „poporul unui domn”, romanii sub conducerea împăratului Vespasian, intră în Iudeea, pentru ca în anul 70 d.Hr., Ierusalimul și templul să fie distruse. De atunci încoace, Israel ca popor a încetat să mai dețină vreo însemnătate profetică, ușa salvării fiindu-le deschisă totuși ca indivizi, prin credința în Hristosul descoperit în chiar în această profeție. Mesia din profeția lui Daniel cap 9, împlinită până în cele mai mici detalii, a schimbat și continuă să schimbe viețile multor oameni. 

 

Iar apariția Imperiului Roman în această profeție nu este întâmplătoare. În episodul următor vom descoperi fabuloasa profeție despre marile imperii care se succed la conducerea lumii, din vremea profetului Daniel și până la sfârșit, cât și a rolului lor în evenimentele profetice ale istoriei.

DOCUMENTAR (de prof. Florin Lăiu) I. PRINCIPIUL „AN-ZI” Cronologia profețiilor lui Daniel și ale Apocaliplsei sunt construite pe corespondența „an–zi”, în care o zi profetică corespunde unui an real. Biblia enunță acest principiu: Numeri 14:34 „După cum în 40 de zile aţi iscodit ţara, tot aşa, 40 de ani veţi purta pedeapsa fărădelegilor voastre, adică un an de fiecare zi…” Ezechiel 4:6 „Îţi voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor… Poartă nelegiuirea casei lui Iuda 40 de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an.” Isus Hristos vorbește în aceiași termeni atunci când, aflându-se în al doilea an al lucrării Sale publice, de 3 ani și jumătate, spunea: „Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia zi voi isprăvi.” (Luca 13:32) Principiul „an-zi” se regăsește și în literatura antică. În Babilonul lui Hammurabi, „o lună de ani” semnifica ciclul de 30 ani. Iar Marcus Varo (în Aulus Gellius, Noctes Atticae III, 10) folosește expresia „11 săptămâni de ani”. În ce privește aplicarea profeției din Daniel 9: 24-27 la venirea lui Mesia, există evidențe solide că fariseii și esenienii căutau să aproximeze data arătării Sale. Isus Se referă punctual la cronologia celor „70 săptămâni” în prima Sa predică (Marcu 1:15), atunci când zicea: „S-a împlinit vremea…” Și apostolul Pavel se referă tot la profeția din Daniel 9:24-27, când scria: „Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său…” (Galateni 4:4). Interpreții creștini timpurii (Hipolit din Roma, 210; Tertulian, 240 d.Hr.; Eusebiu din Cezarea, 340; Ticoniu, 380 d.Hr.; etc…) au aplicat „pr incipiul an-zi”, căutând să identifice sfârșitul celor 70 săptămâni și anul răstignirii lui Hristos. Ceea ce le lipsea însă era data corectă a decretului lui Artaxerxes I, de restaurare civilă a națiunii iudaice – acesta fiind cel mai generos decret persan, pe temeiul căruia iudeii au început rezidirea Ierusalimului. II. DATA DECRETULUI DE REZIDIRE A IERUSALIMULUI Cartea lui Ezra și cea a lui Neemia oferă detalii istorice importante care stabilesc cronologia evenimentelor. În 457 î.Hr., anul al 7-lea al lui Artaxerxes I, decretul înmânat de împărat preotului Ezra accepta, pentru prima oară – și în mod discret, din prudență politică – restaurarea cetății Ierusalimului (Ezra 4: 11-13). În urma ostilității guvernatorilor regionali, Artaxerxes ordonă întreruperea procesului de reconstrucție, fără a include măsuri punitive, ceea ce dovedește că nu s-a lucrat fără avizul împăratului. De îndată, guvernatorii locali au venit și au blocat lucrările (Ezra 4:23). Veștile ajungând la Neemia, care la data aceea (anul 444 î.Hr) era paharnicul împăratului, (Neemia 1:1-4), acesta solicită intervenția împăratului pentru un nou acord de a relua reconstrucția Ierusalimului, cerere care i se și împlinește. Împuternicirea dată lui Neemia în anul 444 î.Hr. nu poate constitui decretul profetizat, deoarece: (1) este o simplă încuviinţare verbală întărită de nişte scrisori; (2) Neemia este autorizat să refacă zidul Ierusalimului distrus de curând (!), de către guvernatorii locali (Neemia. 1:1-4); (3) Existența zidurilor în paragină este o referire la încercarea de rezidire anterioară, oprită de împărat până la noi ordine; (4) acea încercare de rezidire avea temei legal (Ezra 4:11-13) căci altfel, la sesizarea guvernatorilor, împăratul nu i-ar fi oprit temporar, ci i-ar fi tras în ţeapă, după obiceiul persan. Câțiva teologi (Johann Funck, 1560; Georg Nigrinus, 1580; Johannes Cocceius,1650; și Isaac Newton,1722…) au identificat corect data „poruncii de rezidire a Ierusalimului”: al 7-lea an al domniei lui Artaxerxes I, respectiv anul 457 î.Hr. Plecând de la 457 î.Hr. – ciclul celor „70 săptămâni de ani” se sfârșește în anul 34 d.Hr., marcat de respingerea definitivă a Evangheliei de către iudei, prin faptul că autoritățile iudaice au declanșat persecuția contra creștinilor, odată cu martiriul arhidiaconului Ștefan. Iar la „jumătatea ultimei săptămâni”, care începe cu anul 27 – anul botezului lui Isus în Iordan, respectiv în primăvara anului 31 d.Hr. – „Unsul”, în ebraică „Mesia” este „stârpit”, murind pe Cruce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here