Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu ; Dragomir Moraru / AVAMUV
ILUSTRATOR Teodora Bicescu
TEXT Lucian Cristescu
REGIA Attila Peli
COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Transcript

Prodigiosul Jules Verne publica, în 1894, volumul intitulat „Nemaipomenitele aventuri ale jupânului Antifer” în care se derula o palpitantă vânătoare de comori. De-a lungul narațiunii, eroul romanului își aruncă în joc toată energia și inteligența, ca să găsească jumătatea lipsă a hărții care îi putea localiza un fabulos tezaur. 

.Vezi mai mult

Tezaurul evenimentelor viitoare stă încuiat în Apocalipsă. Cititorul neavizat, dincolo de impresii puternice, nu înțelege nimic, pentru că îi lipsește prima jumătate a hărții. Unde se găsește această prețioasă jumătate? 

Isus Hristos, stârnit de întrebarea ucenicilor: „Când va fi sfârșitul lumii și a Ierusalimului?”, a enunțat indiciul: „când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit prorocul Daniel… – cine citeşte să înţeleagă! – atunci cei din Iudea să fugă la munți.” Mat 24.15-16

Mintea ageră a lui Isaac Newton, părintele fizicii moderne, a prins indiciul lui Isus. După 22 ani de studiu, Newton a decodificat unul din cele mai importante mesaje. În cartea lui: „Observații asupra profețiilor lui Daniel și ale Apocalipsei lui Ioan”, el scria: „Cine respinge profețiile lui Daniel nu face altceva decât să submineze însăși religia creștină care se fundamentează pe profețiile lui Daniel cu privire la Hristos.”  

Dar… cine este acest „Daniel”? Și prin ce este el atât de important pentru decodificarea Apocalipsei? 

Adolescentul Daniel a fost luat rob de Nabucodonosor al 2-lea, în 605 î.Hr, odată cu cucerirea Iudeii. În Babilon, Daniel s-a remarcat prin înțelepciune, fiind promovat printre miniștrii de frunte. În lunga sa viață, a slujit sub mai mulți regi babilonieni și persani. Revelațiile sale cu privire la evenimenele viitoare furnizează o perspectivă cronologică fără precedent și mai cuprinzătoare decât toți profeții Vechiului Testament. Viziunile sale includ întregul arc al istoriei, începând din vremea lui și până la revenirea lui Hristos, la sfârșitul timpului. 

Simbolistica lui este însuși cifrul care codifică Apocalipsa și implicit evenimentele care ne stau în față. Printre altele este: leul, ursul, leopardul; Fiara cu 10 coarne; perioada de 3,5 ani profetici al domniei lui Antichrist; persecuția contra copiilor lui Dumnezeu; venerarea impusă a unui chip; intervenția prințului Mihail; venirea Fiului Omului pe nori; judecata de apoi; și în sfârșit, un cer nou și un pământ nou! Găsești o listă cu aceste simboluri în descrierea acestui video.

În timp ce Daniel desfășoară sintetic viitorul, Apocalipsa se rezumă exclusiv la perioada creștină, detaliind evenimentele finale.      

Cărturarii evrei dinaintea erei noastre, apoi nenumărații teologi creștini, începând cu Irineu (180 d.Hr.),  Hipolit din Roma, Chiril din Ierusalim… și până la John Wyclif, Martin Luther, Jean Calvin, John Wesley… au găsit în profețiile apocaliptice anticiparea punctuală a istoriei. Împlinirea lor, una după alta, i-a convins că mesajul este actual, vizând punctul central, anume: conflictul dintre creștinismul autentic și religia apostată. Toți aceștia au crezut că profețiile apocaliptice sunt o descriere a întregului parcurs al istoriei  cuprins între prima și a doua venire a lui Isus, informații care ne-au fost lăsate special ca să ne orienteze prin hățișurile evenimentelor. 

Explicația aceasta a deranjat grav instituția bisericească vizată care a căutat, cu tot dinadinsul, să contracareze interpretarea istoricistă clasică. Așa s-a creat interpretarea „futuristă” a iezuitului Francesco Ribera (1580) – cea care plasează aplicația tuturor profețiilor într-un viitor depărtat, fără nicio aplicație în prezent. Și apoi interpretarea „preteristă” a iezuitului Luiz de Alcazar (1614) , care, dimpotrivă, anulează aplicațiile prezente, aruncând totul în trecutul dinaintea apariției creștinismului. 

Deși lipsite de consistență și susținere biblică, cele două interpretări alternative au găsit  suport din partea teologiei liberale. În 1850, Ferdinand Hitzig a combătut istoricitatea cărții lui Daniel. Raționamentul lui se baza pe refuzul de a accepta supranaturalul și miracolul, inclusiv preștiința lui Dumnezeu. În consecință, a plasat cartea lui Daniel în secolul II î.Hr., ca și când ar fi fost scrisă după împlinirea predicțiilor. În cazul acesta, cartea este o fraudă. Iar Isus, care a recomandat-o drept autentică, a fost înșelat, deci nu mai este divin. Astfel, credibilitatea întregii Biblii se prăbușește. Surprinzător, acest soi de interpretări recente au ajuns dominante. Nu degeaba avertiza Isus, vorbind despre timpurile noastre: ”Băgați de seamă să nu vă înșele cineva” (Mat 24:4).

Ca să înțelegem profețiile apocaliptice, studiul lor trebuie să pornească cu începutul, respectiv cu Marea Luptă dintre Bine și Rău. Așa că data viitoare te invit să continuăm călătoria și vei rămâne uimit de acuratețea profeției biblice, demonstrând încă o dată că Dumnezeu este la cârma istoriei. 

Și dacă ești interesat de dovezi concrete și indiscutabile cu privire la istoricitatea cărții lui Daniel citeste materialul de mai jos: 

DCOCUMENTAR (de Florin Lăiu): Teologi care au susținut interpretarea istoricistă Iustin Martirul, 150 d.Hr.; Irineu, 180 d.Hr. (identifică primul semnificația numărului 666); Tertulian, 200 (Babilonul = Roma); Hipolit din Roma, 230 (Cele 10 regate vor substitui Roma. Antihristul va apărea dintre ele); Eusebiu din Cezareea, 330; Chiril din Ierusalim, 360 (A patra fiară este Roma, o tradiție a interpreților bisericii.”); Ieronim de Bethleem, 400 (Divizarea Romei a început deja); Andreas de Caesarea, 620; Sargis d’Aberga, 640; Venerabilul Bede, 730; Berengaud, 880; Bruno de Segni, 1100; Rupert din Deutz, 1110; Anselm din Havelberg, 1150; Peter Comestor, 1170; Joachim de Floris, 1170; Frederick II, 1220; Eberhard de Salzburg, 1230; Robert Grosseteste, 1250; Albertus Magnus, 1260; Dante, 1310; Francesco Petrarcha, 1350; John Wyclif, 1360; Martin Luther, 1520; Jean Calvin, 1540; Thomas Cranmer, 1550; John Knox, 1560; John Napier, 1600; Roger Williams, 1670; Cotton Mather, 1720; Isaac Newton, 1720; Jonathan Edwards, 1750; John Wesley, 1760; Etc… Cele trei curente de interpretare Interpretarea istoricistă (clasică): Consideră profețiile apocaliptice ca acoperind întreaga perioadă istorică de timp, de la imperiul Babilonian, până la a doua venire a lui Hristos. Istoricismul recunoaște cornul cel mic din Daniel a fi instituția creștinismului apostat; cele 2.300 „zile” ca întinzându-se din anul 457 î.Hr. până în 1844 d.Hr., iar evenimentele din Apocalipsa ca formând un continuum istoric de la biserica primară și până la a doua venire. Preterismul (Alcazar din Sevilia, 1614) Consideră că evenimentele profetice aparțin trecutului, fie în tmpul lui Antioh epifanul, sau în timpul lui Ioan… Cele mai multe mesaje ale Apocalipsei s-au împlinit odată cu Constantin cel Mare, deci nu ne privesc pe noi Futurismul (Ribera din Salamanca, 1580) Consideră că profețiile apocaliptice aparțin viitorului îndepărtat, și se vor desfășura în doar 7 ani care preced a Doua venire a lui Hristos. Antihristul va apărea doar atunci, pentru scurt timp. Profețiile nu ne privesc pe noi. Principalele dovezi ale autenticității istorice a cărții lui Daniel: 1. Cartea lui Daniel exista în circulație înainte de împlinirea profețiilor despre Isus Hristos, întrucât Ptolemeu II Filadelful (285-247 î.Hr.) ceruse traducerea Vechiului Testament în greacă, proces încheiat în 132 î.Hr. 2. Între manuscrisele de la Marea Moartă există 8 fragmente din cartea lui Daniel, cel mai vechi datat la sfârșitul secolului II î.Hr. Dacă ar fi fost scrisă în 165 î.Hr., n-ar fi avut timp să fie asimilată nici de foarte conservatorii rabini și traducători ai Septuagintei. 3. Cartea lui Ezechiel, a cărei datare general acceptată este 570 î.Hr., menționează de trei ori pe Daniel (14:14.20; 28:3). Faptul că nu-i menționează genealogia, arată că Daniel era o personalitate binecunoscută în secolul VI î.Hr. 4. Cartea abundă de detalii istorice din sec. VI î.Hr., de care nimen din sec. II î.Hr. n-ar fi putut avea habar. De exemplu, amintește de regele obscur Belșațar, absent în cronologiile vechi. Abia în 1882, descoperirea cilindrilor lui Nabonid a confirmat existența Belșațar. 5. Daniel nu amintește nimic despre romani, nici despre luptele cu elefanți, cum ar fi fost de așteptat dacă ar fi trăit în secolul II înainte de Hristos 6. Limbajul cărții este cu totul lipsită de „grecisme”, fapt ce o deosebește categoric de literatura sec. II î.Hr. 7. În schimb, cartea conține 19 cuvinte din persana veche, limbă care a încetat să mai fie folosită după 330 î.Hr. 8. Dialectul aramaic, în care este scrisă jumătate din carte, aparține topicii secolului VI –IV, categoric nu aramaicii palestiniene din sec. II.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here