Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu ; Dragomir Moraru / AVAMUV
ILUSTRATOR Teodora Bicescu
TEXT Lucian Cristescu
REGIA Attila Peli
COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Transcript

În capitolul 13 al Apocalipsei, ne regăsim urmărind o viziune ciudată, prin ochii apostolului Ioan exilat pe insula Patmos. O fiară-himeră iese din mare. Balaurul/diavolul îi dă toată autoritatea, în puterea căreia monstrul ajunge să domine întregul bazin european. O lovitură de moarte, însă, îl aruncă în dizgrație. Miraculos, reușește să supraviețuiască, ba chiar să uimească lumea, recâștigându-și tronul și prestigiul. 

.Vezi mai mult

Acum reflectorul se mută asupra unei alte arătări ce răsare din pământ. Prin antiteză, dacă în Apocalipsă, marea – din care a ieșit prima fiară –  semnifică (aici apare textul integral Apoc. 17:15 pe ecran) aglomerarea de națiuni aflate într-o continuă încleștare, în spațiul limitat al vechiului continent, pământul reprezintă un cadru opus – teritorial și demografic – respectiv un spațiu rarefiat și pașnic. 

Această fiară care se ridică din pământ este diferită semnificativ de prima fiară: are un singur cap, iar pe cap două cornițe de miel (pe carton grafic apare 13:11, pima parte). Din contextul viziunii, timpul apariției acestei fiare este la sfârșitul celor „42 luni” ale dominației papale. În 1783, cu numai 12 ani înainte ca fiara din mare să primească lovitura de moarte, o populație nesemnificativă de coloniști învingea atotputernicul imperiu britanic, dând naștere Americii libere. Era același „pământ” care dăduse ajutor femeii în fața amenințării dragonului (12:16), oferind adăpost unui numar mare de persecutați pe motiv religios. Pe-atunci, America de Nord, imensă cât două Europe și jumătate, n-avea mai mult de 10 milioane de indieni răzleți. Emigrația, de la 50.000 – câți erau în 1650, ajunsese să numere 2,5 milioane, în 1775, la începutul războiului de independență. Iar după înființarea Statelor Unite ale Americii, valurile de emigranți au schimbat mica națiune în cel mai puternic stat occidental, astăzi având 331 milioane de locuitori. La numai 200 ani de la naștere, afirmarea ei fulminantă pe arena politică și militară au promovat Statele Unite ca unica putere mondială.   

Constituția americană, votată în 1787, proclama două principii fundamentale: republicanismul – un stat fără cezari; și protestantismul – o biserică fără papi. Ele sunt chiar cele două cornițe inocente de miel, în contrast cu coarnele agresive ale fiarei dintâi. 

Într-o lume cârmuită exclusiv de regi și împărați, ideea de republică suna amenințător vechii orânduiri. Papalitatea privea cu aversiune nașterea Statelor Unite. Reacția ei față de primul amendament al Drepturilor omului, ce înalță „libertatea de conștiință”, a fost virulentă. „Doctrinele absurde și greșite ale libertății de conștiință,” decreta Pius IX, „sunt o eroare pestilențială, ciuma cea mai de temut într-un stat” (Apostolicae Nostre Caritatis, 1854) „Condamn la iad pe cei care afirmă libertatea de conștiință și libertatea închinării.” (Pius IX, Quanta Cura, 1864).

Dar iată că, în viziunea profetului, cadrul se schimbă. Fiara cu cornițe de miel, în apogeul puterii, își deschide gura și face să răsune un glas asurzitor de balaur. Statele Unite, ieșite în decor ca salvatorul Europei în cele două războaie mondiale, a ajuns treptat să-și asume o altă identitate. Devenită promotoarea secularismului, ea manifestă apucăturile fiarei dintâi. Versetul 12 notează că „lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei…”. Ce fusese Roma pentru Lumea Veche, asta se vrea noua fiară, dar într-un imperiu universal. 

Pe celălalt plan, după 1929, rana de moarte a fiarei dintâi a continuat să se vindece. Papalitatea, nu doar că și-a redobândit gloria, dar și-a ajustat și strategia de a-și aservi lumea. Pe lângă multă diplomație în spatele cortinei, în locul doctrinismului și al forței, uzează de aggiornamento – o continuă adaptare la așteptările culturale și spirituale ale veacului. Și-a însușit teoria evoluționismului darwinist. Întinde o rețea de punți spre religiile păgâne, fiind un campion al globalismului religios. Și, cu o măiestrie incomparabilă, captează curentul harismatic cu minunile sale zgomotoase, pe care-l consideră liantul adeziv al întregului bloc creștin divizat. „Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.” Prin harismatism parodiază cu mult succes pogorârea flăcărilor Duhului Sfânt la Rusalii. 

Lumea întreagă privește cu uimire cum traiectoriile celor două fiare, atât de diferite la început, tind să se intersecteze. Pe de o parte, America, deșirată de neomarxism și prăbusirea valorilor morale, e în disperată nevoie de o autoritate morală de împrumut, care să mesmerizeze și să supună mulțimile. De partea sa, Vaticanul duce lipsă de brațul forte al polițaiului lumii. 

Apocalipsa, continuându-și proiecția spre viitor, dezvăluie modul în care se va înfăptui mariajul dintre cele două super-puteri, dintre Vatican și Statele Unite: fiara cu glas de balaur va face „ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată” (v. 13). Ea va zice „locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie și trăia.” Mai multe detalii desre icoana fiarei într-un episod viitor. 

Crizele suprapuse din ultimele luni ne apropie cu repeziciune de „masa critică”, de momentul în care noul organism politico-religios va resuscita vechile practici medievale ale inchiziției, cu mențiunea că de data aceasta vor fi mult mai sofisticate și la scară globală. Episodul următor va oferi detalii în plus despre ultimul act al mascaradei. 

  Documentar:„Fiara din pământ”

„Fiara din pământ” (Apocalipsa 13:11) poartă în sine un paradox: Are cornițe de miel, dar glas de balaur. Dacă îi priveşti coarnele, ea parodiază Mielul. Pare a fi creştinismul personificat. Dar modul în care vorbeşte lumii este glasul marelui Balaur. Ca și dragonul, „fiara din pământ” urmărește să înalțe autoritatea universală a lui Antichrist. 

„Balaurul” este și izvorul religiei universale, „a închinării la spirite”. Nu întâmplător, în America secolului XIX a luat naștere „spiritismul modern”, de unde apoi s-a extins extrem de rapid în întreaga lume. Tot în America, la mijlocul sec. XX, a luat ființă mișcarea New Age, o mișcare „spiritualistă” ce adună sub genericul ei toate formele de ocultism. 

Protestantismul American, „fiara-miel”, lunecă tot mai mult sub controlul neopăgânismului, în slujba idealului medieval al unei Biserici universale unite sub toiagul Pontifului-păstor. Profeția ne spune că „fiara din pământ” va avea toată autoritatea „Fiarei din mare”, pe care însă o va folosi în favoarea aceleia. Ceea ce a fost cândva Roma în Lumea Veche, așa va fi noua fiară care va exercita controlul major asupra Creştinătăţii şi va pretinde imperiul universal. 

Elementul unificator de care va uza „fiara din pământ” este displayul paranormalului. Ea face „să cadă foc din cer pe pământ în faţa oamenilor”, previziune împlinită în a doua parte a sec. XX, prin apariția, tot în America, a „mișcării Harismatice” .   

MIȘCAREA HARISMATICĂ:

Ca parte a închinării creștine și instituționalizate, ea susține a fi lucrarea Duhului Sfânt și se prezintă ca o revărsare de manifestări emoționale paroxistice care suprimă raționalitatea ființei umane și care degenerează în manifestări ce degradează demnitatea umană: căderi la pământ, convulsii, zvârcoliri, bolboroseli, râstete necontrolate… Manifestările sunt puse pe seama botezului cu Duhul Sfânt, în ciuda faptului că ceea ce s-a petrecut la revărsarea Duhului Sfânt la Cincizecime, în Biserica primară diferă fundamental de spectacolul harismatic. 

Mișcarea, la început privită cu multă reticiență, a căpătat amploare în anii de după războiul II mondial, cuprinzând treptat bisericile Anglicană (1958), Lutherană și Prezbiteriană (1962), Catolică (1967) și Metodistă (1970).  În jurul anului 1985, odată cu așa-zisul „Al treilea val” al Duhului Sfânt, harismatismul capătă legitimitate în bisericile evanghelice majore.

Ca dovadă a umplerii cu Duhul Sfânt, harismaticii includ experiențe supra-naturale, ca profeție, miracole, vindecări, manifestări fizice într-o stare alterată de conștiință. Glossolalia – rostirea de sunete neînțelese – disociază în mod sistematic mintea de limbă.

Din punct de vedere teologic, accentul pus pe emoții minimalizează importanța Cuvântului lui Dumnezeu pe care îl substituie cu revelațiile subiective ale închinătorilor.  

Partea cea mai surprinzătoare este că manifestările harismatice corporale (tremur, convulsii, transe) se regăsesc identic în șamanism, esoterismul hindus și magie, fapt care justifică întrebarea: „Nu cumva sunt consecințele acțiunii aceleiași forțe oculte?” 

Mișcarea harismatică se întrezărește a fi cel mai puternic factor, atât spre ecumenismul diverselor confesiuni creștine, cât și spre integrarea religiilor ne-Biblice într-o „religie universală”.  În 2019, papa Francisc a inițiat proiectul CHARIS pentru a penetra cu „botezul Duhului Sfant” toate bisericile catolice.

La această oră, numărul harismaticilor (inclusiv a penticostalilor) se apropie de 700 milioane (din care 160 milioane sunt catolici), reprezentând aprox. 30% din totalul creștinilor, și este în creștere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here