Cum să NU îți irosești BANII? – Nimic Nou sub Soare

 Se așeza pe o bancă, privea clădirile, studenții și cerul, și-și depănda viața.

Oseola McCarthy se născuse în 1908, dintr-un accident, urmare a unui viol, pe când mama se întorcea de la o rudă bolnavă. A crescut-o bunica și mătușa, ambele ziliere pe la case mari. De la 8 ani, cum venea de la școală, se apuca să calce rufele clienților, spălate de mătușa. Dar când mătușa căzu bolnavă, Oseola a lăsat școala, fără să se mai întoarcă vreodată…

Muncea din greu din zori până-n noapte, dar îi plăcea ce făcea. Chiar era mândră că poate face un lucru bine. La început, cerea 10 cenți pentru o bucată. Apoi, clienții fiind mulțumiți, a urcat prețul la 50 cenți… Când pușculița ei fu plină, a depus mărunțișul în bancă. 

Oseola McCarty nu s-a măritat niciodată, nici n-a avut copii. Bucuria ei era Biblia, din care citea în zori și seara. Ea nu consuma decât minimul necesar. Căsuța ei, cu pământ pe jos, n-avea curent. Apa o lua de la un hidrant din stradă. Cu timpul, prietenii au stăruit să bage curent. I-au dat și un TV alb-negru. La mașina de spălat… a renunțat, nemulțumită de calitatea lucrului. Și anii au trecut, iar artrita i-a deformat mâinile, încât la 86 de ani, a hotărât să se oprească. 

Trecuse vreo oră, de când privea universitatea, studenții, cerul… Urnindu-se din loc, Oseola s-a dus la banca unde-și ținea economiile, la domnul Paul. „În cont aveți 280.000 dolari…” „Vreau să-l desființez…” Mirat, finanțistul a întrebat-o de moștenitori, de rudenii… dar Oseola n-avea pe nimeni. „Și cum vreți să-i plasați?” Ca s-o ajute, omul i-a pus pe măsuță 10 monede de câte 10 cenți. „Să zicem că asta-i toată averea”. Fără să stea pe gânduri, Oseola a zis: „O monedă – 10% – pentru Biserică. Trei monede – la trei amărâți. Și restul, 6 monede – dau universității, pentru studenții săraci…” Uluit, d-l Paul a mai întrebat: „Și mata?” „Mie, ceva acolo, pentru pâine și înmormântare…” 

În aceeași zi, vesta despre donația Oseolei, de 150.000 dolari – cea mai mare donație a unui afro-american până atunci – a electrizat America. Peste 600 de cetățeni au sărit, au adunat alte 330.000 dolari, înființând astfel bursa „McCarthy”. Auzind vestea, mogulul Ted Turner a zis: „Dacă bătrâna asta a putut da atâta, dau și eu un miliard…” 

Curând, bătrâna cu mâinile deformate a devenit simbolul altruismului. La JO de la Atlanta, au pus-o pe Oseola să poarte flacăra olimpică. Tot în 1996, Harvardul i-a decernat titlul „Doctor honoris causa”. Președintele SUA a distins-o cu Medialia prezidențială. La toate astea, Oseola bombănea, neînțelegând prea bine ce se întâmplă. „Dar… ce-am făcut?…”

În 2020, la a 25-a aniversare a bursei McCarthy, pe locul unde Oseola venea să privească cerul, i s-a ridicat o statuie de bronz: Ea, șezând pe un scaun, Biblia în poală, iar alături un scaun gol… o provocare trecătorilor grăbiți pentru 2 minute de cugetare…

Printre alte reflecții, se conturează o întrebare majoră: Care sunt valorile mele? Dintre toate valorile, care sunt prioritățile care-mi orientează viața? Bogățiile sunt un capital doar atunci când slujesc la promovarea unor valori perene, ca relațiile interumane, filantropia sau orice activitate orientată motivată de iubire – singurele care îți pot umple sufletul de bucurie. Altfel, bogățiile devin un balast generator de griji și multă nefericire. Ca la sfârșit să trebuiască să le lași în urmă și să pleci fără nimic, așa cum ai și venit pe acest pământ. „Strângeți-vă comori în cer, unde moliile și rugina nu le mănâncă, și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură!” (Matei 6:20)