Credite
PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Speranta TV
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Cristian Ion; Ruxandra Ion
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA Gabriel Brasov
TEXT Lucian Cristescu
REGIA Attila Peli
Vezi mai mult
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Andreea Paun, Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Aritina Barbulescu, Cristian Magura, Cristina Cuncea, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2019
Transcript
Probabil că puțini au auzit de numele Eugen Țurcanu. Dar cei care au auzit, nu-l pot uita. De numele lui se leagă una din cele mai teribile episoade din istoria României. Țurcanu era un bărbat frumos, voinic, sclipitor de inteligent.
Prin 1943, la 18 ani, de dragul lui Oltea, fata unui lider legionar, Eugen Țurcanu frecventează cercurile legionare. Curând, după august 1944, prinde noul val politic și participă în cercuri comuniste, devenind membru al PMR. În primăvara lui 1948 ca student anul III la Iași, îl găsim bine instalat ca membru al biroului politic județean de partid. Viitorul îi surâde: i se propune chiar o carieră diplomatică în Elveția. Subit roata se întoarce.
Vezi mai mult
Un fost „camarad”, aflat sub tortură, îl denunță ca legionar. Țurcanu este condamnat în 1948 la 7 ani închisoare. În pușcăria din Suceava, se împrietenește cu studentul Alexandru Bogdanovici, legionar cu ștate vechi. Dornici de o gamelă în plus și în speranța reducerii pedepsei, cei doi înființează Organizația Deținuților cu Convingeri Comuniste (ODCC), având ca obiectiv reeducarea deținuților politici. Ideea place mai marilor închisorii, care le conferă autonomie. În jurul ODCC-ului se strâng 120 oportuniști.
Transferat în 1949 la Pitești, închisoare destinată studențimii, Țurcanu câștigă încrederea comandantului închisorii și primește acceptul de a derula propriul său proiect de reeducare, care va purta numele „Experimentul Pitești”. El schimbă metoda lui Bogdanovici de lămurire, cu metoda torturii. Strategia lui cuprindea patru faze: demascarea externă – în care, sub tortură, deținutul denunța persoane din viața civilă, pe baza cărora securitatea opera noi arestări. Faza a doua era demascarea internă, de denunțare a colegilor de detenție pentru culpe reale sau imaginare. Faza a treia era autodemascarea publică, în care „cel reeducat” se dezicea de toate valorile din trecut: familie, prieteni, religie. Și, ca dovadă de bună credință, în faza a 4-a cel reeducat devea torționarul prietenilor săi apropiați. Ca să dea un bun exemplu, Țurcanu se îndreaptă mai întâi spre cei trei amici ai săi. Bogdanovici este torturat îndelung, până când este tocat mărunt și moare sub cizmele lui. Altuia îi zdrobește capul de ciment. Cruzimea lui întrece orice imaginație macabră. El și acoliții săi obligă pe presupușii „recalcitranți” la toate umilirile, până acolo încât să-și mănânce excrementele.
Metoda dădea „roade”. Securitatea era încântată. Metoda se extinde și în alte temnițe. Lui Țurcanu i se acordă autoritate egală cu a ofițerilor. El deținea cheile celulelor. Gardienii i se adresau cu „domnule”. Devenise eminența neagră. Până în ziua când roata iarăși se întoarce.
După trei ani, în 1952, un anume Vintilă Vais, mare securist, este întemnițat din ranchiunul șefului. Sub tortură, declară o serie de lucruri compromițătoare despre protipendada comunistă: Teohari Georgescu, Petru Groza, Gheorghiu Dej… Vestea produce senzație. Se deschide o anchetă amplă. Torturile bestiale ale „experimentului Pitești” sunt deconspirate. Partidul e îngrijorat. Ca să camufleze cazul, Țurcanu și acoliții lui sunt acuzați de activitate legionară subversivă. După doi ani de proces, în noiembrie 1954, Țurcanu și 22 de „reeducatori” sunt condamnați la moarte în contul celor 5000 de victime. Sentința este executată la Jilava, în noaptea de 17 decembrie 1954. Ultimele cuvinte ale lui Țurcanu au fost: „M-au înșelat bolșevicii!” Oare ei? Sau instinctul său rapace?
„Experimentul Pitești” are multe fețe care cer reflecție. M-aș opri doar asupra uneia: a omului cu instictul de supraviețuire exacerbat. Instinctul este un lucru bun. Ca și la animale, instinctul ne reglează automatismele. Numai că la om, instinctele trebuie să se supună conștiinței morale. Cine își încalcă conștiința în favoarea instinctelor, va avea beneficii, doar pe termen scurt, și contra unui preț funest: nefericire, dezumanizare, și în final pierzare totală. Supraviețuirea ca scop suprem și cu orice preț, e o nebunie. Pentru că „Oricine va voi să-și scape viața, o va pierde” (Luca 17:33).
