Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Maria Alexandra Mandoiu
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA  Gabriel Brasov
TEXT  Lucian Cristescu
REGIA  Attila Peli
Vezi mai mult

DESIGN SUNET Daniel Scripcariu
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2020

Transcript

La 1 septembrie 1939, panzerele germane invadau Polonia. Mii de evrei, amenințați de pogrom, căutau  scăpare în țările vecine,  pentru ca de acolo, să ajungă la o destinație sigură. Țara vecină, Lituania era cea mai solicitată. Ambasadele străine fuseseră luate cu asalt. La acea dată, vice-consulul ambasadei Japoniei era un bărbat prietenos, Ciaune Sughihara. Ca tânăr, din dorința de a-și perfecționa limba engleză, frecventase o fraternitate creștină, unde aflase de Evanghelie. Cariera diplomatică l-a dus în China, unde s-a convertit la creștinism. În 1935, când a fost martor la maltratarea localnicilor de către japonezi, Sughihara și-a dat demisia în semn de protest.

Vezi mai mult

În vara anului 1940, năvala refugiaților evrei în dobândirea unei vize de tranzit l-a găsit pe Ciune Sughihara ca înalt funcționar al consulatului din Lituania. Conștiincios, Sughihara a telegrafiat la Tokyo raportând situația. Răspunsul fu categoric:  „Nimeni nu primește viză de tranzit, decât dacă poate dovedi acceptul țării de destinație și dacă posedă valuta necesară pentru perioada șederii în Japonia.” Neliniștit, vice-consulul vedea cum numărul solicitanților se dubla de la o zi la alta. Trebuia să facă ceva! Sughihara telegrafie a doua oară, doar ca să primească același răspuns.

Începând din 18 iulie 1940, împreună cu soția sa Yukiko Sughihara s-a pus să scrie vize de tranzit pentru toți solicitanții. Lucrau zi și noapte, cu doar câteva ore de somn. Știa că ce făcea constitua un act de gravă insubordonare, dar asta conta mai puțin decât viața miilor de evrei. Într-o singură zi, eliberau tot atâtea vize cât altădată într-o lună.

Pe 28 august a primit vestea revocării sale și a închiderii consulatului… și mai erau atâția care așteptau cu sufletul la gură! Fără pauză, ațipind cu capul pe birou, Sughihara continua să emită vize. La 4 septembrie, în drum spre gară, un alai de solicitanți îl urmau, disperați. În așteptarea trenului, continua să scrie și să ștampileze vize. Iar atunci când trenul porni, el continua să scrie vize și să le arunce pe fereastră. Într-un ultim act de disperare, aruncă colile de hârtie cu antetul consulatului împreună cu ștampila, strigându-le: „Completați-le voi, cum puteți”.

Ministerul de externe japonez l-a relocat pe Ciune Sughihara în Cehia, apoi în România, din 1942 până în 1944. Sovieticii l-au arestat și l-au ținut în detenție până în 1947.

Abia în 1984, după mai multe căutări, guvernul Israelului l-a invitat să primească distincția unuia din „Drepții dintre neamuri”. Iar astăzi, bulevarde, parcuri și clădiri din toată lumea poartă numele lui, din Israel și până în Brazilia.

Din fericire, mântuirea nu se dă pe cunoștințe, nici pe ritualuri, nici pe danii către biserică. Criteriul este cel exemplificat în viața lui Isus Hristos și articulat de apostolul Ioan: „Știm că am trecut din moarte la viață prin faptul că iubim pe frați” (1 Ioan 3:14).. Tot restul, oricât de bun, e doar ca „un plus”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here