Credite
PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Stefan Pavel;
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA Gabriel Brasov
TEXT Lucian Cristescu
REGIA Attila Peli
Vezi mai mult
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2020
Transcript
În 2006, ateistul militant Richard Dawkins publica volumul „The God Delusion”, prin care intenta proces lui Dumnezeu pentru imoralitatea crasă care abundă în Biblie: minciună, incest, adulter, crime, războiaie fratricide, vandalism… și peste toate – porunca lui Dumnezeu de genocid în timpul invadării Canaanului de către israeliți: „Să nimicești cu desăvârșire poparele acelea; să nu lași cu viață nimic care suflă.” (Deuteronom 20:16-17) „Să nu-i cruți, ci să omori bărbații și femeile, copiii și pruncii.” (1 Samuel 15:3) Chiar și pruncii !?
Vezi mai mult
Într-adevăr, Biblia redă imparțial diverse acte de imoralitate, pentru că este o relatare obiectivă a istoriei unor grupuri și indivizi, cu bunele și relele lor, în relația lor cu voința descoperită a Creatorului. Ea nu este exclusiv un cod de conduită ideală, dictat de sus; nu-i nici doar o colecție de îndemnuri etice. În cele mai multe cazuri, învățătura morală a Bibliei reiese din modul clar în care Dumnezeu recunoaște conduita morală și amendează imoralitatea.
Ceea ce tulbură poate cel mai mult pe cititor este porunca lui Dumnezeu dată lui Israel, de a invada Canaanul și de a nimici pe toți locuitorii ei fără excepție. Din perspectiva drepturilor omului, perspectivă ce reglementează strict relațiile individului față de semenii săi – pe orizontală – este într-adevăr o crimă detestabilă, întrucât nici un individ n-are dreptul să ia viața cuiva.
Biblia, în schimb, abordează evenimentele dintr-o altă perspectivă, cea a Creatorului. Dumnezeu, odată cu viața pe care a dăruit-o făpturilor Sale, a dat și un set de principii morale ce reglementează buna funcționare a vieții. Oamenii, înaintea lui Dumnezeu, n-au drepturi, pentru că nimic nu le aparține – ci totul este primit în dar. Datoria lor este să recunoască și să respecte legile vieții ca astfel să fie fericiți. În caz contrar, oamenii își compromit singuri fericirea și viața, și nu numai a lor, ci și a altora. Istoria prezintă situații limită în care Dumnezeu este constâns să intervină în dreptul unor indivizi sau grupuri- și să le retragă viața pe care El le-a dat-o, pentru a proteja pe alții de efectul contagios al răului. Acesta este și cazul Canaaniților. Poate că înainte să acuzăm pe Dumnezeu de nedreptate ar trebui să ne punem întrebarea: Cine au fost Canaaniții și cum au trăit ei?
Până prin anii 1930, principala sursă istorică era o „Istorie a fenicienilor” (un alt nume dat canaaniților), scrisă de canaanitul Filo din Byblos (cca 100 d.Hr.) și bazată pe sursele altor doi vechi istorici canaaniți .
Tăblițele de la Ugarit descriu un panteon canaanit cu zeități crude și destrăbălte. Zeul-tată, El, concubinul surorilor lui, este ucigașul fiului și fiicei sale și un cupid seducător de femei. Fiul lui, Baal, este amantul mamei sale Așera, al surorii lui Anat, și a fiicei sale Pidray. Anat este înfățișată cu o salbă de cranii și o cingătoare de mâini, înotând în râuri de sânge. Pe muntele Zefon, zeii aveau sesiuni de orgii.
Ritualurile legate de ciclurile agrare se derulau sub inițierea diferiților preoți: castrați, homosexuali, lesbiene și prostituate, după exemplul dat de zei. Canaaniții credeau că, prin „Magia rezonaței”, orgiile lor îl determinau pe Baal să fecundeze zeițele naturii, pentru un an bogat. Cultul caananit includea orice: violul, incestul, homosexualitatea, pedofilia, bestialitatea, sacrificiul pruncilor și omorul ritual. Întrucât decadența canaanită avea caracter regulat, sistematic și inclusiv, întreaga populație era afectată. Femeile nu erau mai puțin vinovate decât bărbații, ele fiind factor instigator. Cultul canaanit implica în mod special copiii. Pe de o parte îi iniția în practicile abjecte. Pe de altă parte îi dedica sacrificiilor rituale. Copii nou născuți și chiar până la 4 ani erau arși de vii pe altarele lui Baal și Moloh. Excavațiile din Palestina din jurul altarelor lor au scos la iveală mormane de cenușă și nenumărate oseminte de copii. Religia canaanită a fertilității, orgiastică prin natura ei, s-a dovedit cea mai influentă în Orientul antic, exportând practicile ei în țările vecine.
Într-un moment de sinceritate, chiar Richard Dawkins admite că decadența din Sodoma poate face pe unii „să simtă o certă simpatie pentru Dumnezeu și focul Lui justițiar.” Dar oare ce-ar fi comentat la toate aceste informații?
. Nici acapararea teritorială, căci: „Nu pentru bunătatea ta intri în stăpânirea țării lor, ci din pricina răutății acestori neamuri le izgonește Domnul Dumnezeul tău înaintea ta” (Deuteronom 9:5). Ci justiția universală ce se centrează pe binomul moral „bine-rău”. Nimeni nu poate transgresa linia roșie fără să se autocondamne. Ca autor al vieții, Dumnezeu deține dreptul absolut asupra vieții și o dă sau o retrage conform principiilor descoperite tuturor.
Nelegiurile Canaaniților ar fi trebuit amendate de mult – așa cum vedem în cuvintele adresate lui Avraam (în Geneza 15:16), însă Dumnezeu le rabdă josnicia încă 400 de ani în speranța recuperării lor Zadarnic. Că doar s-au cufundat și mai mult în blestemății…. „Doresc Eu moartea păcătosului? Zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască? ”(Ezechiel 18:23
Cine citește în această cheie Biblia nu va găsi nici o confuzie privind etalonul absolut al binelui și răului.
