Aboneaza-te
Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu

PRODUCATOR Hope Discovery

PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu

GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu / AVAMUV

ILUSTRATOR Diana Ivan

EDITARE Attila Peli

MUZICA Gabriel Brasov

CAMERA Daniel Scripcariu Andrei Paraschiv

EDITARE SUNET Attila Peli

MULTUMIRI SPECIALE Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu

TEXT Lucian Cristescu

REGIA Attila Peli

COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Era 21 decembrie, 1950. Pe puntea cargoului Meredith Victory, era forfotă. Pilotul tocmai anunțase apropierea de portul Hungnam din Korea. Vasul plecase din Norfolk, Virginia, cu 20 de zile în urmă. Odată cu izbucnirea răzoiului din Korea, în iunie 1950, bătrânul cargo fusese recuperat din șantierul de casare, restaurat în grabă, dotat cu 47 marinari și trimis spre front.

.Vezi mai mult

Ducea cu sine zeci de tancuri, nenumărate piese de artilerie și muniție la capacitatea maximă. Numai că, ajuns în rada portului, căpitanul Leonard LaRue se trezi în fața unui spectacol straniu, cu totul diferit decât se aștepta. 

Cu două luni în urmă, în octombrie 1950, intervenția masivă a trupelor chineze în sprijinul Koreii de Nord a întors frontul. Trupele ONU, depășite de situație, se retrăseseră spre Sudul peninsulei. Ca să scape de barbaria năvălitorilor, mulțimi de sud-koreeni își căutau scăparea către sudul peninsulei. Sub cerul liber și mușcați de gerul cumplit, 90.000 de refugiați koreeni, pe lîngă cei 105.000 de americani, așteptau salvarea. De mai bine de o săptămână, vasele americane au tot îmbarcat soldați și cât de mulți coreeni au putut. Și în timp ce Meredith Victory intra în port, ultimele vase americane ridicau ancora. Colonelul cu evacuarea ordonă căpitanului Leonard LaRue cale întoarsă, sub privirile deznădăjduite a peste 14.000 de koreeni de toate vârstele, abandonați în port. 

„Dumnezeule, cum să-i las aici?” murmură năucit LaRue. Era ultima lor speranță! Și n-avea decât o soluție, care-l trimitea drept în fața Curții marțiale. LaRue închise ochii. După o scurtă rugăciune, ordonă: „Mobilizați macaralele!” Ziua întreagă, tanc după tanc fu aruncat în mare… și piesele de artilerie… și toată muniția. Iar în seara zilei de 22 decembrie, ordonă ca escavatoarele și macaralele să urce oamenii cu grămada în vas. 

„Dar n-avem loc decât pentru 12 pasageri…”, zise un matelot.  

„Puneți-i în cală, pe punte, pe tubulatura de aerisire… Grăbiți-vă! Puneți-i peste tot !” Au ridicat o mie… trei… patru mii… Până în zori, pe mal mai rămăseseră câteva sute de bătrâni, femei și copii mici, plângând. Printre ei, o bătrână cu 6 copii mici, un om cu o vioară, 17 răniți pe tărgi și zeci de bebeluși. 

„Luați-i și pe ei”. 

„Nu mai e loc!” 

„O să stea în picioare, ca voi toți…” 

La ora 8,30, încărcat cu peste 14.000 de refugiați, cargoul ridica ancora. Era și timpul. Invadatorii se aflau la mai puțin de o oră distanță. Pentru căpitanul Leonard LaRue, însă, abia acum începea odiseea. Naviga bâjbâind, nefiind ghidat de un detector de mine. Pe deasupra, putea fi oricând torpilat de submarinele dușmane. Arme? Doar pistolul căpitanului. Pe vas nu era lumină, căldură, apă, hrană, toalete, pături… Nimic!

„Doamne,” se ruga căpitanul, „îndură-Te de nenorociții aceștia și condu-ne Tu în siguranță!”  

După 28 de ore interminabile sub cerul liber, și într-un ger năprasnic, cargoul a ajuns întreg în rada portului Pusan. 

„Înapoi! Docul este supra-aglomerat! Duceți-vă la insula Koje Do.” Asta însemna încă 5 ore de chin. În așteptare, unor femei le veni ceasul să nască. „N-avem doctor. Sergent Savastio, ai copii mulți. Du-te și ajută-le tu…” 

Pe 24 decembrie, pe când să intre în portul insulei, o patrulă le tăie calea. „Opriți. Portul e ticsit. Așteptați întâi să se elibereze…” Și au petrecut încă o noapte de supliciu. Abia pe 25 decembrie, la prânz, au tras la docuri. Toți cei 14.000 de koreeni, plus 6 nou născuți, au supraviețuit „celei mai ample evacuări efectuată de un singur vas”, după raportul Guinness Book. 

Întors în țară, căpitanul a fost primit fără proces sau penalizări. Iar în 1954, ca să-și împlinească juruința înălțată pentru lanțul de miracole din acea zi de Crăciun, Leonard LaRue a schimbat uniforma militară cu haina de călugăr benedictin, sub numele de „fratele Mariner”.   

Istoria aceasta ne aduce în prim plan dilema cu care toți ne întâlnim cel puțin o dată în viață. Când ești constâns să alegi între datoria formală, rânduită de oameni – și datoria morală, dictată de conștiință, ce alegi? Acționezi în funcție de riscuri? Sau asculți de glasul conștiinței, coste oricât ar costa? Erou este acela care urmează fără rezerve îndemnul Bibliei: „Fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine!” (2 Samuel 7:3) Cu Dumnezeu de mână – vei vedea miracole! 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here