Aboneaza-te
Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu

PRODUCATOR Hope Discovery

PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu

GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu / AVAMUV

ILUSTRATOR Diana Ivan

EDITARE Attila Peli

MUZICA Gabriel Brasov

CAMERA Daniel Scripcariu Andrei Paraschiv

EDITARE SUNET Attila Peli

MULTUMIRI SPECIALE Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu

TEXT Lucian Cristescu

REGIA Attila Peli

COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

La hotarul estic al mării Caraibilor, în șiragul Antilelor Mici, se află o mică insulă, lungă de 80 km și lată de 35, pe nume Martinica. Încântat, Columb – care a văzut-o în treacăt – a numit-o „Insula Florilor” – un mic colț de paradis.

.Vezi mai mult

 În 1635, coloniștii francezi s-au așezat pe coasta de N-V, la poalele unui munte impunător pe care l-au numit „Mont Pele”, adică „Muntele Pleșuv”, înalt de 1.400 m. Acolo au întemeiat orașul Saint Pierre. 

Frumusețea și clima blândă l-au făcut punctul de atracție pentru elitele franceze. Luxul și libertinajul l-au încununat cu porecla de „Parisul din Caraibi”, pentru alții „Sodoma din Caraibi”. Ce nu era permis nici chiar la Paris, era la modă în Saint Pierre. Spiritul liber-cugetător i-a dat faima de sălaș al ateismului radical. Ziarul local „Tropice” din ianuarie 1902 făcea haz de pozna unui cerc de tineri care s-au suit până în vârful muntelui, ca să smulgă crucea veche și s-o arunce în craterul muntelui, cu urarea: „Înapoi, în iadul pe care l-ai creat!” 

Anul acesta 1902, era un an electoral cu miză mare, salutat chiar și de bătrânul vulcan printr-o salvă de fum puturos. În martie, s-au adăugat gaizere fierbinți și au apărut ici-colo lacuri fierbinți. Guvernatorul i-a asigurat pe puținii curioși că sunt doar toane trecătoare. Cei mai mulți investeau în campania electorală oferind tot felul de exhibiții.   

De exemplu, în 20 martie, de Paști, în vreme ce o fanfară a „Armatei Salvării”, venită din America, se străduia să adune locanlicii pe bulevardul Victor Hugo, o amestecătură de cheflii, travestiți în preoți, purtau în procesiune un porc viu răstignit pe o cruce, cu o coroană de spini pe cap, lălăind un prohod de blasfemii și râsete, în guițăturile porcului. Iar în spate, târau o statuie a Fecioarei cu rochia smulsă de pe ea. Pe loc, guvernanții au luat atitudine: au ordonat fanfarei creștine să părăsească de îndată orașul !   

În aprilie, Muntele Pele dădea semne de neliniște: mici cutremure, emanații sulfuroase, ploi de cenușă și zgură… Apa râului Blanche a fost văzută curgând adesea înapoi, urmare a mișcărilor tectonice. Apa nu se mai putea bea. Oamenii au început să alarmeze. Guvernatorul a alertat Parisul. După o cântărire matură, Parisul a interzis evacuarea orașului pentru… salvgardarea alegerilor. Ca atare, au fost trimise trupe să oprească exodul. În schimb, mulțimi de la sate năvăleau spre singurul loc declarat sigur de către media locală. 

Pe 3 mai, o emisie masivă de cenușă a întunecat complet cerul. Iar pe 5 mai, un torent de noroi fierbinte, lat de 60 m, s-a prăvălit spre oraș cu 100 km/h, făcând 150 victime. Groaza a atins paroxismul când Saint Pierre s-a văzut năpădit de cohorte de șerpi veninoși și insecte de toate mărimile ce-și căutau scăparea. Sfidând panica, ziarele înundau lumea cu asigurări că isteria este doar efectul conspiraționiștilor. Chiar guvernatorul și soția au venit în oraș, ca un garant al siguranței.

Pe 8 mai, la ora 8, cu un bubuit îngrozitor, capacul muntelui a fost aruncat în aer și un nor negru a fost proiectat in văzduh, întunecând cerul pe o rază de 80 km. În secunda următoare, un al doilea nor negru, roșu pe dinăuntru, a țâșnit, formând o imensă ciupercă. Cu o viteză de 160 km/h, s-a rostogolit peste orașul Saint Pierre. În câtea clipe, gaze incandescente de peste 1000 grade au incinerat tot ce putea ardea. 30.000 oameni au murit instantaneu, mulți fără să realizeze că mor. Cei închiși în casă au murit cu plămânii arși. În port, vasele au luat foc și s-au scufundat. Pe o arie de 22 km2 totul era devastat. Ruinele au continuat să ardă zile întregi. Iar muntele Pele a continuat să răbufnească, luând viața a încă 3.000 de oameni. 

Episodul Saint Pierre, asemeni Potopului și Sodomei, este doar o miniatură a evenimentului prezis de Biblie și anticipat în toate culturile lumii. Nu răbdarea lui Dumnezeu este cea care ajunge la capăt, ci nelegiuirea omului. Atunci când răutatea trece de punctul fără de întoarcere, mila lui Dumnezeu intervine drastic, pentru protejarea rămășiței care mai poate fi salvată. „Când vor zice: Pace și liniște!, atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată. Și nu va fi chip de scăpare.” (1 Tes 5.3)
Astăzi, Vulcanul judecății finale a început să se audă. Dar mai este încă timp de reflecție.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here