Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Speranta TV
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Cristian Ion; Ruxandra Ion
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA  Gabriel Brasov
TEXT  Lucian Cristescu
REGIA  Attila Peli
Vezi mai mult

DESIGN SUNET Daniel Scripcariu
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Andreea Paun, Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Aritina Barbulescu, Cristian Magura, Cristina Cuncea, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2019

Transcript

Linia Maginot este a doua cea mai magnifică fortificație construită de om, după Marele Zid Chinezesc. În fața unei Germanii, înfrânte în primul război mondial, care se remilitariza rapid, violând fățiș tratatul de pace, Franța simțea nevoia unui scut perfect. Meritul îi aparține ministrului de război din anii 1928-30, Andre Maginot. Strategii interbelici l-au numit „zidul impenetrabil”.
Vezi mai mult

Bazându-se pe valoroasa experiență dobândită în primul război mondial, linia Maginot era soluția defensivă ideală: ea conecta, pe o distanță de 720 km, un șir de fortificații de beton, obstacole antitanc, depozite, artilerie grea și 350 cazemate legate prin cale ferată subterană, de-a lungul granițelor cu Italia, Elveția, Germania și Luxemburg. Doar granița cu Belgia – țară neutră – fusese lăsată liberă.

„Rațiunea ne spune că, în cazul unei invazii, germanii nu ne-ar putea ataca decât printr-un singur coridor, prin vestul Belgiei – pe lângă Atlantic , acolo unde armatele noastre concentrate i-ar întâmpina și i-ar zdrobi”, zicea Edouard Daladier, minisrul de război din 1939.

La 13 mai 1940, Panzerele generalului Hans Guderian pătrundeau în Franța pe unde nimeni nu anticipa: prin pădurile dense ale Ardenilor belgieni – zonă exclusă de strategia clasică. Iar la 14 iunie, trupele germane defilau deja pe sub turnul Eiffel din Paris.

Și linia Maginot? Acoperită de bălării, rămâne până astăzi o mostră a strălucitei gândiri bazată pe… experiența trecutului, nu pe inovație. Pe când armatele franceze așteptau atacul pe fâșia vestică, tancurile germane ieșeau din pădurile dense, de-acolo de unde experiența de război excludea orice invazie. Văzându-le, ofițerii francezi fluturau amuzați din mână: „Lăsați-le să treacă. Fără infanterie, nu-s de niciun folos…” Până la data aceea, tancurile erau socotite ca „artilerie mobilă”, utile doar să acopere ofensiva infanteriei, singura armă care  după modelul tradițional putea cuceri teritorii.

Hotărât, experiența trecută este utilă. E singura care face diferența dintre ucenic și maestru. Doar pe ea putem construi informația nouă. Dar dacă ne limităm numai la experiența zilei de ieri, vom fi surprinși de ziua de mâine. Experiența propriu-zisă este utilă pentru activitățile repetitive, de rutină. Dar pentru confruntarea viitorului, în lipsa unei minți deschise, ea ne pregătește dezastrul. Căci, „trecutul” n-o să mai vină niciodată, în timp ce viitorul ne va surprinde încontinuu.

Adevărul acesta este valabil în orice domeniu al vieții. Avem tradiții și crezuri care „stau”, doar pentru că și alții ni le-au transmis ca atare. Simțământul suficienței este rețeta perfectă pentru a cataliza procesul fetid: rutină, rugină, ruină.

Dacă nu vom fi dispuși să învățăm din lecția liniei Maginot, n-avem decât să ne pregătim să plătim prețul uriaș, cât a costat Franța – de 4 milioane franci aur – pentru un proiect magnific care n-a dus decât la dezastru…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here