Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Maria Alexandra Mandoiu;
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA  Gabriel Brasov
TEXT  Lucian Cristescu
REGIA  Attila Peli
Vezi mai mult

DESIGN SUNET Daniel Scripcariu
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2020

Transcript

E o noapte de iulie în Londra, anul 1665 – Pe străzile aproape pustii se aude strigătul care înfiorează: „Scoateți afară pe morții voștri”. Apoi vine uruitul căruței încărcate cu cadavre. De două luni, Marea Plagă bântuia prin oraș. Și avea să mai bântuie mai bine de-un an, cu peste 1.000 morțiîn zilele de apogeu…, până în septembrie 1666 când Marele Foc din Londra a forțat sfârșitul molimei distrugând șobolanii și puricii. Marea Ciumă a ucis până la 50% din populația Londrei.
Vezi mai mult

În luna august, 1665, poștalionul a lăsat croitorului din Eyam un sul de stofă din Londra. Curios, domnul Hadfield, a desfășurat sulul ca să-i admire calitatea și l-a pus la vedere. Au venit clienții, bucuroși de o comandă. Odată cu sulul, s-au pomenit însă cu purici. Curând, ciuma bubonică a înflorit pe trupul croitorului.  La nici o săptămână, toți membrii familiei mureau în chinuri. Vestea a îngrozit pe cei 344 de locuitori din Eyam. Câțiva au reușit să părăsească satul a doua zi.

La slujba de duminică, biserica gemea de lume. Cu simțământul grozavei amenințări, veniseră cu mic, cu mare. Pastorul lor, William Mompesson, abia sosit de un an, și-a început cuvântarea:

„Fraților, trăim ziua judecății…”  Prin sală se auzeau suspine și plânset. „Dumnezeu ne cere socoteala… NU pentru ce-am făcut, căci pentru păcatele noastre a murit Hristos și avem iertare. Ci El ne cere socoteală pentru ce vom face de-acu înainte…”

În liniștea așternută, pastorul le descrise pericolul pe care ei îl reprezentau pentru celelalte localități. Prin Eyam trecea drumul către Manchester, aflat la numai 60 km.

„Dacă noi vom părăsi satul, vom semăna ciuma prin multe locuri. Moartea va secerea mii de suflete… din vina noastră ! Și sângele lor – Dumnezeu îl va cere din mâna noastră…”

În biserică se produse rumoare. „Predicatorul e venetic, de-aia nu ține cu noi…” protestară fățiș câțiva oameni de vază. Atunci se îndreptă încet, spre amvon, fostul pastor, bătrânul Thomas Stanley. Era unul de-al lor. La vederea lui, liniștea se așternu peste mulțime. „Nu e bine cum vorbiți. De murit, oricum murim… Dar cum murim? Vinovați? Sau cu nădejdea în învierea morților?”

Cuvintele lui au străpuns inimile. În ziua aceea, s-a hotărât astuparea tuturor drumurilor, cu blocuri mari de piatră. Au decis auto-izolarea! Călătorii aveau să ocolească pe la marginea satului, și să ducă vestea carantinei lor în toate împrejurimile. Vecinii lor s-au simțit datori să le vină în ajutor: le duceau cele trebuincioase, iar localnicii lăsau banii în găuri scobite în piatra zidului cetății și umplute cu oțet, ca să evite contaminarea.

Ciuma din Eyam a durat 14 luni. Rând pe rând, numărul celor vii se împuțina. O femeie, Elizabeth Hancock i-a tras la groapă, cu funia legată de picioare, pe toți cei 6 copii ai ei și soțul. Au pierit în numai 8 zile. Cum a putut găsi femeia atâta putere? Doar în credința învierii.

La 1 noiembrie 1666, ciuma s-a stins. Din cei 344 locuitori din Eyam, au rămas numai 77. Printre cei răpuși, era și Catherine, soția pastorului Mompesson. Avea 26 ani.

Ce s-ar fi întâmplat dacă frica i-ar fi alungat pe pretutindeni? Puteau proceda mai înțelept? Poate… În astfel de situații nimeni nu știe cum ar fi fost cel mai bine.  Un lucru însă este cert: curajul, credința și grija lor pentru ceilalți, înscrie cu litere de sânge adevărul care rămâne, că „Nu este mai mare dragoste, decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13). Iar ei o să-și primească răsplata curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here