Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Cristian Ion; Ruxandra Ion
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA  Gabriel Brasov
TEXT  Lucian Cristescu
REGIA  Attila Peli
Vezi mai mult

DESIGN SUNET Daniel Scripcariu
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Andreea Paun, Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Aritina Barbulescu, Cristian Magura, Cristina Cuncea, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2019

Transcript

Era 24 decembrie 1944. De nouă zile Fűhrerul ordonase ultima și cea mai mare contraofensivă împotriva trupelor aliate, cantonate în masivul Ardeni din Belgia. Și de nouă zile, canonada nu mai contenea. În căbănuța familiei Wincken din pădurea Hűrtgenwald locuiau mama și băiatul ei adolescent. Tocmai pregăteau cu nostalgie o cină de Crăciun. Tatăl, rezervist la 45 ani, fusese de curând încorporat în brigada de pompieri, în Monschau. Pe masă, lângă lumânare sta un puicuț fript și patru cartofi copți… când se auziră ciocănituri în ușă.
Vezi mai mult

Mama a stins repede lumânarea. Temătoare, a deschis ușa. În fața ei stăteau doi soldați și un altul zăcând pe zăpadă. Erau americani pierduți de unitate. Cereau îngăduința să fie primiți până dimineața. Tovarășul lor era grav rănit. „Lăsați puștile în magazie și intrați”. În timp ce băiatul s-a dus să mai aducă 6 cartofi la copt, rănitul a fost pus pe pat. „Băieți tineri…” gândea mama. Pe când cartofii se coceau, o altă bătaie în ușă i-a înghețat mamei sângele în vine. În prag, alți patru soldați germani. Situația era extrem de gravă: adăpostirea americanilor însemna împușcare pe loc. „Ne-am rătăcit de regimentul nostru. Am putea înnopta la dv?” Hotărât, mama le-a spus: „Lăsați puștile în șopron și intrați la căldură!” Când însă nemții au dat ochii cu americanii, timpul parca a stat în loc. „Copiii mei”, a zis mama. „Azi e noaptea de Crăciun. Aici… nu se va trage… Fritz, iute… încă opt cartofi pentru băieții flămânzi… și fulgii de ovăz.” Un american a spart gheața: i-a servit pe nemți cu țigări. În replică, caporalul german le-a întins bucăți de ciocolată. Erau toți tineri, între 16 și 22 ani… Hans, care făcuse doi ani de medicină, a examinat pe cel rănit și a început să-i spele rănile. Când cartofii au fost gata, mama i-a strâns în jurul mesei. A înălțat rugăciunea: „Vino, Doamne Isuse, fii oaspetele nostru…” Apoi a început să cânte: „Noapte de vis, noapte de har…”, la care și ceilalți și-au unit vocile. Dimineața, împreună au făcut o targă. Apoi nemții le-au arătat încotro s-o ia ca să ajungă la unitate. Iar ei s-au întors la Monschein. S-a întâmplat atunci… S-a mai întâmplat și altă dată. Se mai întâmplă și astăzi, când ambiții și idealuri chiar apreciate sunt subordonate principiului suprem, din care izvorăște viața: ”Tot ce voiți să vă facă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12) Dacă ești creștin, nu e chiar greu. Și… am putea fi chiar noi aceștia…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here