Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu ; Dragomir Moraru / AVAMUV
ILUSTRATOR Teodora Bicescu
TEXT Lucian Cristescu
REGIA Attila Peli
COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Transcript

În 2009,  statisticianul George Barna a condus un sondaj panamerican într-un singur punct: „Dacă L-ai putea chestiona pe Dumnezeu, ce L-ai întreba?” Majoritatea a bifat întrebarea: „De ce există răul și suferința în lume?” 

.Vezi mai mult

Nici vechile religii, nici curentele filosofice n-au un răspuns satisfăcător… Afară de Biblie. Cartea prezintă un Univers desăvârșit și armonios, creat de Dumnezeu, în care în mod paradoxal apare „singularitatea”… momentul când în locurile cerești se declanșează catastrofa:

„În cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei.” Dacă Mihail, conform Bibliei, este un pseudonim al lui Isus Hristos, identitatea Balaurului este descoperită în versetele următoare: „Balaurul cel mare, şarpele cel vechi”, este „diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume.” (Apocalipsa 12:7,9). Totuși, cum a apărut „balaurul” într-un Univers perfect? 

Enigma aceasta constituie chinuitoarea dilemă, ce opune existența răului – unui Dumnezeu bun și atotputernic, o situație ireconciliabilă. Rezolvarea ei, totuși, este simplă și logică. Pentru ca fericirea ființelor create să fie posibilă, Dumnezeu le-a dotat cu libertate de alegere, ce prespune posibilitatea de a zice „Da”, sau „Nu” voii lui Dumnezeu. În niciun caz, liberul arbitru nu „predestineaza”  la o alegerea rea, ci oferă creaturii dreptul de-și hotărî singur destinul.

Profeția lui Isaia și Ezechiel (Isaia 14: 13-14;  Ezechiel 28: 13-17) elucidează misterul apariției Balaurului: Un înger purtător de lumină, Lucifer, orbit de propria sa strălucire și abuzând de liberul său arbitru, a jinduit să uzurpe autoritatea Creatorului și să fie ca Dumnezeu. Mânat de ambiție absurdă, și profitând de credulitatea îngerilor, balaurul a atras de partea lui „a treia parte din îngeri” (Apoc 12:4). Apelurile repetate ale lui Mihail, au rămas fără ecou. Ca atare, „locul lor nu li s-a mai găsit în cer” (Apoc 12:9). 

Înșelându-i apoi pe primii oameni și câștigându-le complicitatea, diavolul a capturat Terra, făcând-o fieful său controlat de îngerii lui. „Vai de voi, pământ și mare…” (Apoc 12:12). Astfel, războiul cosmic s-a mutat pe pământ, iar noi am devenit parte din el. 

Însă în inima noului său dominion, diavolul se lovește de un turn de rezistență. Apocalipsa îl descrie ca pe o „O femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Era însărcinată… şi avea un mare chin ca să nască.” (Apoc 12. 1,2) Fecioara născând Pruncul divin, pe Isus – este simbolul Bisericii Sale din toate veacurile. Cele 12 stele sunt o aluzie la cei 12 patriarhi ai Vechiului Testament, cât și la cei 12 apostoli ai Noului Testament. Sensul de a fi al Bisericii este să înalțe pe chiar teritoriul capturat de inamic însemnele suveranității lui Dumnezeu, atitudine ce stârnește furia uzurpatorului: 

„Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.” (12:17)

Iată-ne ajunși în chiar punctul care explică toată încleștarea dintre Bine și Rău; dintre Hrist și Antihrist; dintre Biserica curată a lui Hristos și religia apostată. Iar aceasta este cheia înțelegerii Apocalipsei și a profețiilor sfârșitului, pentru că războiul cosmic se dă în jurul autorității lui Hristos, de data asta exprimată prin „Cele 10 porunci” ale Sale, pentru că Isus nu este doar Mântuitor, ci este și Domn. Este un război hibrid, inegal. Timp de secole, cezarii, apoi instituția politico-religioasă a Evului Mediu, au vânat pe creștinii împlinitori ai adevărului biblic. În replică, ei au continuat să reziste doar cu armele credinței. Prigoana, tortura și rugul ar fi șters de pe pământ orice urmă a celor ce poartă mărturia lui Hristos, dacă Providența divină n-ar fi susținut „sămânța femeii”, hrănind-o în pustie „o vreme, vremi şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.” După două milenii de fluvii acide vărsate din gura balaurului, „sămânța femeii” continuă să-și proclame mărturia.

Amintirea perioadei de 3 ani și jumătate profetici urmărește să identifice instituția politico-religioasă care joacă rolul de interfață vizibilă a balaurului de-a lungul erei creștine. Foarte curând, ea va reimpune o nouă ordine mondială, sub bagheta căreia se va da semnalul pentru ultimul asalt împotriva celor ”care păzesc poruncile lui Dumnezeu și mărturia lui Isus Hristos”. Deconspirarea acestei instituții și a perioadei de 3 ani și jumătate profetici, este subiectul unui episod viitor. În episodul următor vom vedea că profeția anunță data exactă a primei veniri a lui Isus.

DOCUMENTAR (de prof. Florin Lăiu) Apocalipsa, este singura carte a Bibliei care descrie explicit „singuralitatea”, sau momentul inexplicabil al apariției răului în univers. Cei trei actori ai Conflictului cosmic sunt prezentați prin simboluri explicate de însăși Biblia: 1. BALAURUL (Apoc. 12:3) E replica dragonului canaanit Lotan cu 7 capete. În greacă: „drakon” – de unde românescul „drac”. În toate religiile păgâne, șarpele este adorat ca simbol al cunoașterii esoterice și a spiritismului Identitatea lui ne este dezvăluită: e „Șarpele cel bătrân… acela care înșală întreaga lume” (Apoc. 12:9) aluzie la ispitirea din Eden. E „numit și Diavolul („Acuzatorul” în greacă), și Satana („Pârâșul” în ebraică). Capetele încoronate și coarnele reprezintă marile puteri ale acestei lumi, instrumentele prin care Balaurul se opune lui Dumnezeu și poporului Său. Numărul șapte reprezintă despăvârșirea răului, în spațiu și timp. Dar care este originea Balaurului? A fost el creat ca atare de Dumnezeu? În expresia „diavolul și îngerii lui” (Apoc.12:7) aflăm că la origine, diavolul a fost și el un înger creat de Dumnezeu. Ezechiel 28:12-17 îl descrie: „Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune și desăvârșit în frumusețe… Erai un heruvim ocrotitor. Te pusesem pe Muntele sfânt al lui Dumnezeu… Ai fost fără prihană în căile tale…până când s-a găsit nelegiuirea în tine.” Profetul Isaia (14:12-14) completează, numindu-l „Luceafăr strălucitor” (ebr: „purtător al zorilor”; în latină „Luceafăr”… de unde Lucifer) și dezvăluie cum a putut să devină, din cel mai măreț înger, un demon: „Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării lui Dumnezeu, la capătul miazănopţii; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” Profetul descrie ambiția de a-L uzurpa pe Cel ce ședea pe tron: pe Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos. Invidia de un orgoliu absurd de a deveni el însuși – o creatură – Creator, Biblia o numește „taina fărădelegii” (2 Tesaloniceni 2:7); e „taină” – pentru că rațiunea nu găsește nicio scuză pentru ambiția sa. 2. MIHAIL (Apoc. 12:7) Eroul binelui, apărătorul onoarei lui Dumnezeu, este chiar Cel ce începe lupta: nu o luptă de „învingere”, ci de „convingere” a lui Lucifer privind alegerea nebunească pe care vrea s-o ia. Numele ebraic „Michael” se traduce prin „Cine este ca Dumnezeu ?” – o replică la pretenția lui Satana. Întrebarea își are răspunsul în Însăși Persoana care poartă acest nume, adică Isus. Teologia populară, preluând fără discernământ tradiția ebraică nebiblică (care venera patru îngeri-șefi: Mihail, Gabriel, Uriel, Rafael), îi conferă lui Mihail doar statutul de „înger”. Un studiu atent al Bibliei descoperă, dimpotrivă, că Mihail este un supra-nume chiar al lui Isus Hristos. Mihail (Iuda: 9) este numit „Arhanghel”, (gr: „Arhe-anghelos”) , nume unic pe care nu-l poartă niciun alt personaj, nici chiar Gabriel, și care înseamnă „Căpetenia îngerilor”, conducătorul Marii Lupte. Mihail este numit și „voievod” (Daniel 12:1), în ebraică „Sar”, tradus cu „Prinț”, „Domn” (Isaia 6:9 „Domn al păcii”). El este descris ca „Ocrotitorul copiilor poporului tău” (Daniel 12:1). În mod relevant, Biblia suprapune „glasul Arhanghelului” care înviază morții (2 Tesaloniceni 4:16) cu „glasul Fiului lui Dumnezeu” care înviază morții (Ioan 5:25-29). Cartea lui Iosua (5:14-15) îl prezintă drept „Căpetenia oștirii Domnului”, ocazie când primind închinare – fapt interzis oricărui înger. Concluzia biblică: Mihail este Însuși Domnul Isus Hristos, pentru că (a) numai El este răspunsul la întrebarea „Cine este ca Dumnezeu?”; (b) El primește închinare; (c) El înviază morții; (d) El este protagonistul Conflictului cosmic; și (e) Doar El, în virtutea Jertfei de pe Cruce, este Ocrotitorul poporului lui Dumnezeu. Și, după cum demonii sunt adunați în jurul Balaurului; îngerii sunt strânși în jurul lui Hristos-Mihail. 3. FEMEIA – reprezintă poporul lui Dumnezeu, atât Israelul în Vechiul Testament (Ieremia 3:8; Ezechiel 16:6-51), cât și Biseica în Noul Testament (2 Corinteni 11:2; Galateni 4:21-31; Efeseni 5:23-32; Apoc. 21:2).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here