Credite

PREZENTATOR Lucian Cristescu
PRODUCATOR Hope Discovery
PRODUCATOR EXECUTIV Andrei Badulescu
GRAFICA/ANIMATIE Andrei Badulescu/AVAMUV
ILUSTRATOR Cristian Ion;
CAMERA Daniel Scripcariu
MUZICA  Gabriel Brasov
TEXT  Lucian Cristescu
REGIA  Attila Peli
Vezi mai mult

DESIGN SUNET Daniel Scripcariu
EDITARE Attila Peli
MULTUMIRI Irina Anghel, Florin Ghetu, Flavia Peli, Mihai Bolonyi, Costin Banica, Petrica Cristescu
COPYRIGHT SPERANTA TV 2020

Transcript

Charleston, Carolina de Sud, anul 1845. În fața clădirii Old Exchange, aliniați în fața zidului, vreo 11 sclavi, proprietatea lui Richard Holloway, stau gata pentru vânzare. Printre ei, Cato – un negru voinic de 21 ani – se uită rugător spre stăpânul care însă îi evită privirea. ”650 dolari pentru Cato!” – strigă licitatorul. În rumoarea iscată, un bărbat cu favoriți albi ridică mâna. Licitatorul strigă din nou. ”650 dolari .. O dată… De două ori… Vândut”.
Vezi mai mult

Sub ochii mulțimii urmează o dramă intensă. Sarah, o  negresă tânără cu 2 copii mici se repede jelind spre Cato. Brațele vătafilor însă o împiedică să ajungă la soțul ei, iar Cato și noul stăpân se pierd în mulțime.

Vei zice: „un lucru comun la un târg de sclavi”. Cu o mențiune: Holloway, fostul stăpân, este și el negru. Iar Cato este chiar vărul lui.

Istoria ne surprinde și ne tulbură. Am fost învățați că sclavia era o nedreptate socială în care albii exploatau pe negri; că totul se reducea la simpla dihotomie de natură pur rasială; și că rezolvarea inechității ține de reformarea mentalității. Cronicile ne dezvăluie însă o problemă mult mai gravă.

Prin anii 1830, în Carolina de Sud, 43% din negri – bărbați și femei – erau stăpâni de sclavi. 3.800 negrii liberi dețineau 13.000 de sclavi. Să fi fost din motive filantropice? Pentru unii, da. Dar nu pentru majoritatea.

Iată: pe plantațiile lui John Stanly lucrau 163 de fârtați. Pentru eficiență, negrul angajase trei albi, ca supraveghetori cu bici. Niciunuia din robi nu-i dădea voie să-și răscumpere libertatea. Unii stăpâni își vindeau soțiile și copiii. Erau și femei, ba chiar fii, care își vindeau soții, respectiv tatăl. Alții își răscumpăraseră nevestele, dar le țineau tot sclave ca, la o adică, să le vândă, dacă nu le mai plăceau.

Când Abraham Lincoln a proclamat abolirea sclavilor în Sud, 400 de negrii liberi din New Orleans, statul Louisiana, au cerut să lupte contra nordiștilor, pentru că „n-au nici o simpatie pentru aboliționism.”

Tabloul încă nu este complet. În volumul „White Cargo”, autorii Jordan și Walsh documentează cum peste 300.000 de bărbați, femei și copii albi din plebea Angliei erau încărcați cu forța în corăbii și deportați în colonii, pentru muncă silnică. Copiii străzii erau prinși și expediați să lucreze pe plantațiile de tutun, unde speranța de viață era doar de doi ani. Sunt cazuri documentate când un stăpân de sclavi negru liber deținea ”marfă” albă.

Istoria mă convinge că sclavia are mai puțin de a face cu rasa, ci cu dorința omului de a stăpâni și de a fi slujit de alții … dacă se poate fără să-l coste nimic, cu atât mai bine.

Căci Dumnezeul Bibliei S-a descoperit pe Sine în Isus Hristos, care a arătat că „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească i să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” (Matei 20: 28).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here