Credite

PREZENTATOR Nicolae Ionescu
PRODUCATOR Hope Discovery
GRAFICA/EFECTE VIZUALE/COMPOZITARE Andrei Badulescu  / AVAMUV
ILUSTRATOR Sorin Ilie
TEXT Lucian Cristescu; Nicolae Ionescu
REGIA Attila Peli
COPYRIGHT SPERANTA TV 2021

Transcript

Ziua de 26 mai, 2020, a fost scânteia care a incendiat continentele. Știrea morții unui recidivist de culoare, sub mâna poliției, a detonat sentimentele anti-sistem ale multora dintre americani. Negri și albi au luat cu asalt orașul Minneapolis, generând haos, ciocniri sângeroase cu jandarmii, spargeri și jafuri ce s-au propagat în alte 140 de metropole din 21 de state americane. Paguba – de peste 1 miliard de dolari – a făcut ca BLM să fie considerată cea mai costisitoare tulburare civilă din istoria SUA.  (https://www.iii.org/fact-statistic/facts-statistics-civil-disorders) Interesant este că revolta a izbucnit și în părți ale lumii unde motivul BLM n-are relevanță, ceea ce scoate la vedere adevărata problemă de fond: Contestarea autorității. 

.Vezi mai mult

La o cercetare sumară pe Google, am descoperit expresia „Moartea autorității” în titlurile a trei cărți recente. Respingerea autorității pare a fi reculul abuzurilor guvernanților, chiar și a legilor lor discutabile. Eșecul lor de a genera loialitate și suport pare să fi generat o gravă criză de autoritate care descoperă nu o problemă de management, ci o problemă de paradigmă. Și încă acest lucru nu este totul.

În urmă cu o jumătate de veac și într-un context social pașnic și cu totul diferit, în noaptea de 13 iulie 1977, New York-ul a suferit o pană totală de curent. Câteva zeci de mii de oameni, din toate categoriile sociale, au inundat străzile, prădând 1.600 de magazine, incendiind peste 1.000 de clădiri, din care au rezultat 3.776 de arestări, cel mai mare arest în masă din istoria New York-ului. În cazul acesta, ce justificări s-ar mai putea aduce? Evident, „problema de pradigmă” a crizei de autoritate este mult mai profundă. 

Noi, din păcate, ne-am deprins să confundăm „autoritatea” cu „exercițiul puterii”. În fond, conceptul de „Autoritate” n-are nimic de-a face cu „puterea”, ci cu… „Autorul”. Niciun om nu poate pretinde a fi autorul criteriilor moralei. Orice autoritate omenească este mânjită de subiectivism și egoism. Tocmai asta și generează frustrarea. 

„Autorul” – naște „autoritate”. Ignorarea Autorului real, a Celui ce a creat universul și omul, a generat fie Totalitarism, fie Anarhie. De aceea, ca să nu fie nici una nici alta, Creatorul – atunci când descoperă lumii etalonul moralei – începe cu prima poruncă: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… Să nu ai alți dumnezei afară de mine!” (Exod 20.2-3) Altfel zis: „Eu sunt singura Autoritate. Să nu recunoști nicio altă autoritate care-mi contestă autoritatea.” 

Cum este această Autoritate și ce vrea ea? Asemenea unui constructor de mașini, care – odată cu mașina – emite și o „Carte tehnică” menită să asigure viață lungă motorului, Autorul ființei noastre proclamă un set de legi spre fericirea omului. Legile Lui emană din însăși natura Lui. „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8) spune Biblia. Autoritatea Lui este (1) motivată de iubire, (2) exprimă iubire și (3) dăruiește iubire. Este incomparabilă. Orice pretenție de autoritate care ar vrea s-o concureze eșuează: fie în Totalitarism, fie în Anarhie.  

Odată, când Isus Hristos a fost provocat de cărturarii vremii Sale să indice prima poruncă din Lege, El a citat străvechiul pasaj din Biblie: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău – Autoritatea –  cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău.” (Matei 22:37 – Deuteronom 6:5). Pentru urechile contemporanilor, asocierea „Legii” cu „iubirea” sună bizar. Dar tocmai această suprapunere organică a „Autorității” cu „Iubirea” creează în sufletul celui ce o contemplă sentimente de recunoștință și adorare neîmpărțite. Când Porunca I din Decalog cere: „Să nu ai alt dumnezeu afară de Mine”, o face în virtutea faptului că iubirea de Dumnezeu nu poate fi procentuală. Ea sau este totală, sau nu este deloc. Or, tocmai această clauză de exclusivitate – ce emană din însăși natura iubirii divine – este piatra de încercare a creștinului. 

Vei zice, poate, că în lumea noastră agnostică, zeii demult nu mai există. Surpriza cea mare este că lumea postmodernă, mai mult ca oricând, abundă în zei. Pentru că orice îți acaparează „toată inima, tot sufletul și tot cugetul tău” este de fapt un zeu! Conștient sau nu, această impostură de autoritate ne consumă subtil mintea și sufletul, lăsându-ne sleiți într-o viață goală și fără sens. Nu e de mirare că, 60% dintre studenți, conform „American College Health Association”, se simt copleșiți de anxietate, iar 40% suferă de o depresie atât de severă încât au probleme de funcționare. (https://www.bestcolleges.com/resources/top-5-mental-health-problems-facing-college-students).

În lumina poruncii întâi: „Să nu ai alt dumnezeu afară de Mine”, perspectivele sunt întunecate. Căci, peste toate astea, profeția anunță că  o Fiară, diferită de toate formele de guvernare existente, își anunță intrarea în scenă, pretinzând Autoritate globală, mai presus chiar de Dumnezeul creator, subminându-i autoritatea. Numele ei este Anticrist. El „va face să fie omorâți toți cei ce nu i se vor închina”, așa cum spune Apocalipsa (Apoc. 13:15). Iată cum Porunca întâi a Decalogului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău … Să nu ai alt dumnezeu afară de Mine”, va reveni curând în centrul controversei dintre bine și rău, în ultimele zile ale unei lumi care apune. În mijlocul controversei se află întrebarea: ”Tu sub a cui autoritate ești: a lui Dumnezeu sau a lui Antihrist?” Dar despre toate aceste evenimente în episoadele următoare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here